„Un muncitor de la o firmă de construcţii făcea o subforare de drum şi a intrat la un cetăţean în curte să bea apă. Cum a deschis fântâna – proprietarul nu prea foloseşte fântâna, pentru că are hidrofor – o familie de viespi care era acolo l-a atacat. Vreo şapte viespi l-au înţepat, colegii imediat l-au urcat în maşină să-l ducă la spital, dar, din păcate, bărbatul avea alergie şi a decedat”, a declarat primarul comunei Pericei, Bocidai Csaba, pentru Agerpres.

Acesta a adăugat că, ulterior incidentului, formaţia de pompieri voluntari din comună a distrus prin ardere cuibul de viespi din fântână.

Potrivit precizărilor făcute de comisar-şef de poliţie Tincuţa Dumuţa, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, victima era  şi avea 43 de ani.

Poliţia efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a petrecut incidentul soldat cu decesul bărbatului.

La începutul lunii trecute, un vasluian a fost înțepat de viespi după ce a pus o scrisoare în cutia poștală.

  • FOTO – EPA

Citește și: Mirabela Dauer pleacă în vacanță în America. Plimbări, shopping și jocuri de noroc!


 

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul
GSP.RO

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul

Horoscop 14 decembrie 2019. Berbecii simt nevoia să se odihnească mai mult
HOROSCOP

Horoscop 14 decembrie 2019. Berbecii simt nevoia să se odihnească mai mult