Şeful Direcţiei pentru Sănătate din ministerul de resort francez, Jerome Salomon, anunţă că specialişti ORL au observat în aceste ultime zile „o recrudescenţă a cazurilor de anosmie”. Practic, este vorba despre o „dispariţie bruscă a mirosului”, dar fără nas înfundat, iar câteodată însoţită de o dispariţie a gustului (ageuzie).

Dispariţia bruscă a mirosului descrisă de mai multe persoane diagnosticate cu COVID-19 poate surveni în mod izolat sau împreună cu alte simptome asociate virusului.

În cazul anosmiei, „trebuie să sunaţi la medicul de familie şi să evitaţi automedicaţia fără avizul specialistului”, a subliniat Jerome Salomon, potrivit Agerpres.

Acest simptom se întâlneşte „destul de rar” şi este observat „în general” la pacienţi tineri, care dezvoltă forme „mai puţin severe” ale bolii, a precizat directorul pentru Sănătate.

Societatea franceză de ORL a lansat vineri o alertă vizând recrudescenţa acestor cazuri, mesaj distribuit de medici pe reţelele de socializare.

„Există o legătură evidentă între anosmie şi virus, a afirmat Jean-Michel Klein, preşedintele Consiliului naţional profesional al medicilor ORL, cu sediul la Paris. „Nu toate cazurile pozitive de COVID-19 prezintă anosmie, dar toate cazurile de anosmie izolată, fără cauză locală, fără inflamaţie, sunt COVID-19 pozitive”, a precizat specialistul pentru AFP.

Imagini emoționante cu românca răpită de Hamas. Cum se simte Doron Steinbrecher după eliberare și unde se află
Recomandări
Imagini emoționante cu românca răpită de Hamas. Cum se simte Doron Steinbrecher după eliberare și unde se află

Potrivit primelor cazuri urmărite de asociaţia profesională a medicilor ORL, pacienţii în cauză sunt mai degrabă tineri, cu vârste cuprinse între 23 şi 45 de ani.

„Persoanele care resimt anosmie, trebuie să se autoizoleze ca măsură de precauţie şi să poarte mască, chiar şi în cadru familial”, potrivit Jean-Michel Klein.

Simptomul a fost remarcat şi de publicaţii germane şi americane, a subliniat Jean-Michel Klein.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
FANATIK.RO
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
Observatornews.ro
Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI