Magistrații de la Curtea de Apel Alba au dat soluția finală în dosarul de proxenetism în care a fost implicat Telus Frigescu, realizatorul de emisiuni sportive de la un post regional de televiziune din Valea Jiului. Completul de la Alba Iulia a amânat de mai multe ori pronunțarea, pentru motivare și concluzii, iar ieri-marți a decis că inculpații sunt vinovați de acuzațiile aduse de procurorii DIICOT. Telus Frigescu a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Huendoara la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, iar Curtea de Apel Alba a menținut soluția instanței hunedorene. A desființat-o pe latură civilă și după rejudecare a redus cuantumul despăgubirilor pe care inculpații vor trebui să le achite. Peti Marius Gabriel a fost condamnat la o măsură educativă pe o perioadă de 6 luni, iar realizatorul TV a primit un an şi jumătate de închisoare pentru act sexual cu un minor, 3 ani pentru proxenetism iar după contopirea pedepselor, judecătorii au adăugat un spor de pedeapsă de 6 luni.

frigescu telus

Astfel, Telus Frigescu urmează să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi.

Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi procurorii DIICOT au destructurat reţeaua şi au arătat că mai multe minore erau convinse să se prostitueze pe raza Văii Jiului, iar de serviciile lor sexuale beneficiau de la oameni de afaceri, directori şi până la antrenori de fotbal sau conducători de cluburi de fotbal din Valea Jiului. Frigescu punea la dispoziţia prostituatelor minore garsoniera pe care o are în centrul municipiului Petroşani.

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cine sunt cei trei prieteni morți în accidentul din Caraș-Severin. Ionuţ, Andrei şi Emanuel au murit pe loc
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cine sunt cei trei prieteni morți în accidentul din Caraș-Severin. Ionuţ, Andrei şi Emanuel au murit pe loc
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Știrileprotv.ro
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie