Un român și doi cetățeni din Republica Moldova au furat parfumuri în valoare de 50.000 de lei dintr-o parfumerie din Montemarciano, o localitate în apropiere de Ancona (Italia). Cei trei și-au planificat acțiunea în amănunt, a notat rotalianul.com. Au făcut o gaură în acoperișul unui centru comercial, au coborât pe frânghii în incinta unui coafor, apoi au dat o gaură în zidul care despărțea acest centru de parfumeria care reprezenta ținta finală. Cei trei n-au ajuns prea departe cu prada fiindcă au fost prinși de polițiștii din Osima, o altă localitate din zonă. Cei trei au fost opriți în timp ce erau la bordul unui Audi A6 cu trei saci plini de parfumuri pe care nu le-au putut explica originea sau motivul posesiei. Din cercetările carabinierilor a rezultat că bunurile furate au provenit dintr-o lovitură dată în centrul comercial din Montemarciano.Bunurile au fost returnate proprietarilor de drept, iar cei trei au ajuns în arest.