Un magazin de parfumuri din orașul Vicenza, Italia, a fost jefuit, joi dimineață, de un român. Acesta a spart vitrinele magazinului și a sustras 150 de sticle de parfum în valoare de aproximativ 11.000 de euro, informează reteveneta.medianordest.it, citată de Stiridiaspora.ro.
Alertați de zgomote, vecinii au anunțat poliția, însă bărbatul a reușit, în primă fază, să fugă. Acesta s-a urcat într-o mașină și a demarat în liniște, cu farurile stinse.
Poliția și carabinierii i-au luat însă urma și au blocat autoturismul suspect. Șoferul a încercat să fugă pe jos, dar forțele de ordine au reușit să-l imobilizeze.
Acesta, un român în vârstă de 36 de ani cu domiciliul în Elveția, a fost arestat, după ce în mașina sa, poliția a găsit aproximativ 150 de sticle de parfum.
Pe lângă acestea, în mașină s-au mai descoperit câteva grame de droguri și o pereche de clești cu care bărbatul a tăiat rama vitrinei magazinului jefuit.
Românul a fost pus la dispoziția autorității judiciare până la audierea de validare.
FOTO: Stiridiaspora.ro