Incidentul a avut loc luni seară, după ce un apel la ambulanță semnala că o persoană este rănită pe Via Fillak din Genova.

O ambulanță cu patru membri ai Crucii Roșii Rivarolese a ajuns la locație, însă acolo nu era nici un rănit. Doi dintre ambulanțieri au coborât din mașină să verifice zona, moment în care dintr-un bar din apropiere a ieșit un bărbat cu o sticlă de bere în mână.

Acesta a început să-i insulte fără motiv pe cei doi sanitari rămași în ambulanță, apoi s-a urcat pe scaunul șoferului și a încercat să fure mașina.

Ambulanțierii l-au oprit cu forța pe bărbat să plece cu mașina și au anunțat poliția, care a sosit la scurt timp. În momentul în care i-a văzut pe oamenii legii, bărbatul s-a smucit din mâinile lucrătorilor de pe ambulanță și a început să fugă.

Un ofițer de poliție l-a urmărit și l-a imobilizat, cu toate că bărbatul a încercat să-l lovească cu sticla de bere pe care o ținea încă în mână.

În urma incidentului, bărbatul, care s-a depistat că este de origine română, a primit un avertisment verbal din partea șefului poliției din Genova și este obligat să se prezinte la secția de poliție din Sampierdarena, urmând să fie judecat.

Fără domiciliu stabil, bărbatul de 26 de ani este cunoscut în zonă, având mai multe dosare la poliție.

FOTO: EPA

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Playtech.ro

Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Viva.ro

Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Filmul românesc de pe Netflix pe care trebuie să-l vadă toți părinții. Fosta voce Pro TV, Bebe Cotimanis, rol fabulos
FANATIK.RO

Andrew Tate, agresiv în timpul unui interviu. 'Nu tu ești șefa aici! Nu suntem egali!'. Ce l-a deranjat pe milionarul britanic
Știrileprotv.ro
Andrew Tate, agresiv în timpul unui interviu. 'Nu tu ești șefa aici! Nu suntem egali!'. Ce l-a deranjat pe milionarul britanic
Crimă macabră în București: Femeie găsită moartă într-un apartament din Sectorul 4. Tânăra se afla în lada patului, într-un sac de plastic
Observatornews.ro
Crimă macabră în București: Femeie găsită moartă într-un apartament din Sectorul 4. Tânăra se afla în lada patului, într-un sac de plastic
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Orangesport.ro

Cum arată soția lui Mihai Dedu și ce spune știristul de la PRO TV despre mariajul lor: 'Soția mea e în Pro TV din 1996'
Unica.ro

Horoscop 4 iunie 2023. Peștii au șansa de a străluci pe baza imaginii pe care o au alții despre ei și calitățile lor excepționale
HOROSCOP