Judecătorul de instrucție din Imperia a validat arestarea lui Vasile Teleptean, în vârstă de 56 de ani, șoferul român acuzat de ucidere rutieră, neacordarea de asistență și vătămare din culpă, pentru că l-ar fi lovit și ucis, vinerea trecută, la scurt timp după ora 7.00, la Bussana di Sanremo, un elev de 17 ani din Triora.

Sora de 15 ani a acestuia, Manar, a fost grav rănită și e acum internată în spitalul Santa Corona din Pietra Ligure.

În fața judecătorului, bărbatul a răspuns la toate întrebările procurorului, explicând că a condus urmând indicațiile dispozitivului de navigație.

„I-am văzut pe băieți trecând – a spus el în cursul audierii – m-am uitat în oglindă și am văzut că era loc pentru amândoi, deși limitat. M-am depărtat și eu puțin, dar apoi a început semicurba și am pierdut vizibilitatea”. Românul, care conducea un camion înmatriculat în Argeș, spune că nici n-a realizat că i-a lovit pe cei doi frați.

Avocatul său este convins că șoferul camionului a acționat cu bună-credință, chiar dacă el n-a oprit după accident și a continuat să conducă. La scurtă distanță după locul tragediei el a oprit pentru a face o livrare și acolo l-a găsit poliția.

Un șofer român de camion a început să plângă la tribunal, după ce a ucis un adolescent de 17 ani și a rănit-o pe sora lui mai mică, în Italia: „Nici n-am știut că i-am lovit”
Vasile Teleptean, adus luni de dimineață la tribunal. Foto: La Stampa
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Clientul meu și-a prezentat propria reconstituire a faptelor. În acest moment există maximă confidențialitate, pentru că parchetul va trebui să evalueze tot ceea ce punem astăzi pe masă și așteptăm să vedem rezultatele investigațiilor”, a spus avocatul.

Iar despre faptul că a plecat după ce i-a lovit pe cei doi, adaugă: „Este primul căruia îi pare rău de ceea ce s-a întâmplat, dar reiterează că nu și-a dat seama, până la un moment dat, că el a provocat ceea ce s-a întâmplat. A încercat să clarifice totul din punctul său de vedere și sperăm că se va găsi o confirmare pentru această situație”.

„Îi pare atât de rău, că nu se poate exprima. Este un om ca toți ceilalți, care s-a trezit că trece printr-o situație dramatică, cu siguranță nu comparabilă cu drama trăită de familia de care suntem cu toții apropiați și susținem, dar și pentru el, un muncitor cinstit, fără antecedente penale, implicat într-un eveniment de acest gen, vă puteți imagina cât de greu este la nivel psihologic”, a mai spus apărătorul.

Avocatul conchide: „Rămâne în închisoare și pentru că nu are domiciliul în Italia și, deocamdată, nu pot cere arest la domiciliu. Rămânem la dispoziția parchetului și vom lămuri tot ce trebuie lămurit”.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI