Cel puțin 21 de oameni au fost răniți, după ce un tren a deraiat în sudul Spaniei. Accidentul feroviar a avut loc în apropiere de orașul Arahal din Andaluzia, notează Daily Mail.
Trenul, care circula pe ruta Malaga-Sevilla, a deraiat din cauza condițiilor meteorologice, potrivit oficialilor. Cel puțin 12 ambulanțe au intervenit la fața locului, precum și două elicoptere.
Circulația în această zonă a fost întreruptă în urma accidentului, după cum a anunțat și compania care opera trenul: "Circulația feroviară între stațiile El Sorbito și Arahal a fost suspendată în urma deraierii unui tren, care a fost cauzată de condițiile meteorologice".