Un vas de croazieră cu peste 3.000 de oameni la bord este blocat în largul Mauritius. Mai mulți pasageri, suspectați de holeră

 2 comentarii
Arhiva foto

Peste 3.000 de persoane sunt blocate pe un vas de croazieră în largul insulei Mauritius din Africa de Est din cauza suspiciunilor privind o epidemie de holeră la bord. Autoritățile au prelevat probe de la aproximativ 15 pasageri care se aflau în carantină, iar rezultatele sunt așteptate marți, transmite luni agenţia DPA, citată de Agerpres, și Reuters.

Autorităţile din Mauritius au decis duminică să nu lase vasul Norwegian Dawn să acosteze în portul capitalei Port Louis, după ce s-au înregistrat cazuri de simptome gastrointestinale la bord.

Anterior, insula franceză La Réunion a refuzat intrarea navei pe teritoriul său.

„Decizia de a nu permite accesul navei de croazieră la chei a fost luată pentru a se evita orice risc pentru sănătate. Sănătatea şi siguranţa pasagerilor, precum şi cea a întregii ţări sunt cele mai importante pentru autorităţi”, a transmis Autoritatea portuară din Mauritius, într-un comunicat citat de Reuters.

Nava are 2.184 de pasageri şi 1.026 de membri ai echipajului. Dintre aceştia, aproximativ 2.000 de pasageri ar fi debarcat în Port Louis după terminarea croazierei, în timp ce alţi 2.279 de pasageri noi ar fi fost aşteptaţi să se îmbarce pe navă, a precizat autoritatea portuară.

Duminică dimineață, angajaţi ai Ministerului Sănătăţii au prelevat probe de la aproximativ 15 persoane aflate la bord. Rezultatele sunt aşteptate marţi. Potrivit autorităţilor, cel puţin 14 pasageri şi un membru al echipajului au acuzat diaree şi vărsături. Ele se află în izolare în camerele lor.

Compania americană Norwegian Cruise Line, de care aparține nava, a declarat că un număr restrâns de pasageri au prezentat simptome gastrointestinale uşoare, în timpul călătoriei de 12 zile în Africa de Sud.

„Din cauza testelor suplimentare solicitate de autorităţile locale înainte ca intrarea să fie permisă, guvernul din Mauritius a amânat cu două zile debarcarea pentru croaziera actuală şi îmbarcarea pentru următoarea, până la 27 februarie 2024”, potrivit unui comunicat al companiei.

Nava a ridicat ancora la 13 februarie din Africa de Sud către Madagascar, La Réunion şi Mauritius. Norwegian Dawn urma să revină în Africa de Sud cu alţi pasageri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Irinel 26.02.2024, 19:37

    Le doresc multa sanatate !

  • Avatar comentarii

    Aura1 27.02.2024, 12:20

    Ferească domnul, să sperăm că sunt doar câteva cazuri...

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
11 sept.
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
11 sept.
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
11 sept.
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
11 sept.
CIA a declasificat documente referitoare la Osama bin Laden și al-Qaida, la 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie. Ce informații culesese spionajul american
11 sept.
Raport ONU. Rușii comit tot mai multe crime de război: femei violate și torturate, copii deportați, biserici distruse
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
11 sept.
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
TRENDING
11 sept.
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11 sept.
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
11 sept.
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
11 sept.
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
11 sept.
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
11 sept.
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
11 sept.
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
11 sept.
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
11 sept.
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate