Șoferul unui autoturism marca Toyota Rav 4 a fost urmărit în trafic cu focuri de armă, luni seară, în localitatea Darabani, după ce a refuzat să oprească la semnalul unui echipaj de polițiști și jandarmi. Bărbatul a reușit să fugă chiar și după ce s-au tras 20 de focuri, iar în prezent e căutat de autorități, potrivit site-ului local Monitorul de Botoșani.
Incidentul a avut loc luni seară, în jurul orei 23.00. Acesta a fost confirmat de reprezentanții IPJ Botoșani pentru Libertatea.
„O patrulă mixtă, formată dintr-un polițist din cadrul Poliției orașului Darabani și un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a efectuat semnale regulamentare de oprire a unui autoturism, pe strada 1 Decembrie din Darabani. Întrucât conducătorul autoturismului nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, a fost urmărit”, a transmis IPJ Botoșani, pentru Libertatea.
Oamenii legii au plecat în urmărirea acestuia, iar pe raza localității Concești polițistul a executat 17 focuri cu pistolul din dotare și jandarmul 3 focuri, inițial în plan vertical, de avertisment și ulterior, înspre anvelopele autoturismului.
Șoferul și-a continuat deplasarea, pe terenuri extravilane din proximitatea localității Concești, iar, după aproximativ 8 kilometri, acesta nu a mai fost reperat.
Ulterior, mașina a fost găsită pe un drum din satul Movileni, comuna Concești, însă în interior nu se afla nicio persoană. Acesta a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor.
În urma executării focurilor de armă, au rezultat doar pagube materiale, potrivit IPJ Botoșani.
Potrivit presei locale, în mașină se aflau trei bărbați și o femeie. Șoferul a intrat pe un câmp unde nu a mai putut fi urmărit.