Darius Vâlcov, fost consilier al premierului Viorica Dăncilă, trebuie să plătească daune morale de 20.000 de lei către Forumul Democrat al Germanilor din România, după ce a pierdut un proces. Decizia nu este definitivă.
Potrivit minutei instanței, Vâlcov a scris pe pagina sa de Facebook un montaj video cu textul „Medalia de onoare pentru Deutsche Volksgruppe in Rumanien”, urmat de semnul egalităţii între grupul etnic german din România și Forumul Democrat al Germanilor, pe un fundal roșu cu semnul svasticii.
”Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale. Obligă pârâtul să publice pe pagina sa de facebook dispozitivul acestei hotărâri. Respinge ca neîntemeiată solicitarea de a obliga pe viitor pârâtul la interzicerea unor asemenea manifestări nelegale şi prejudiciatoare. Ia act că părţile au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată”, se arată în minuta instanței.
Decizia a fost luată joi, 20 iunie, de către și poate fi atacată în 30 de zile la Judecătoria Slatina.
FDGR l-a dat în judecată în aprilie 2019, la Judecătoria Slatina. Vâlcov a postat în septembrie anul trecut, pe lângă svastica roșie și trimiterea către germanii din România, și o fotografie cu Klaus Iohannis având o mustață stilizată și o coafură similare cu cele ale lui Adolf Hitler.
Recent, Vâlcov a fost pus sub control judiciar, după ce DIICOT a demarat urmărirea penală pentru divulgarea de informații secrete. Este vorba de publicarea protocolului între Parchetul General și Serviciul Român de Informații (SRI).
Vâlcov mai are o condamnare de 8 ani în primă instanță în celebrul dosar al lingourilor, banilor cedați în cimitir și a tablourilor de valoare.
În acel dosar, Vâlcov e acuzat de trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț. În 2015, Vâlcov a recunoscut că a primit mită 1,5 milioane de euro de la omul de afaceri Theodor Berna.