Valea Jiului va deveni Mica Austrie | Se construiește cea mai mare staţiune turistică de iarnă din sud-estul Europei

«Aceasta este alternativa ocupării forţei de muncă»

“În condiţiile în care exploatarea cărbunelui este, din păcate, în declin, turismul este una din alternativele ocupării forţei de muncă rămasă excedentară în Valea Jiului. Eforturile mele, ca şi ale celorlalţi parlamentari de Valea Jiului, dar şi ale factorilor responsabili din zonă, trebuie să se canalizeze pe găsirea resurselor de finanţare pentru finalizarea proiectelor din domeniul schiabil din Valea Jiului. Cele mai bune exemple în acest sens sunt proiectele în domeniul turismului, aflate deja în derulare, din masivul Parâng, de la Pasul Vâlcan şi de la Straja, obiective care, odată finalizate, ar crea locuri de muncă şi ar aduce beneficii întregii Văi a Jiului, care ar putea fi comparată, astfel, cu staţiuni montane celebre din Europa”, ne-a declarat în exclusivitate senatorul Haralambie Vochiţoiu (foto), liderul grupului PPDD.

Momârlanii locuiesc în zonă de mii de ani

Soţii Iulian (69 de ani) şi Voichiţa Neag (60 de ani) au gospodăria pe o coastă a Masivului Parâng. “Noi suntem momârlani aici din moşistrămoşi, de mii de ani”. Vin amândoi din oraş, din Petroşani, de unde au cumpărat cele necesare în casă, câteva pâini, ulei, zahăr, în fine, ceea ce nu produce gospodăria lor montană.

Iulian Neag şi soţia lui, Voichiţa, au gospodăria aşezată pe versantul vestic al Parângului
După un sfert de oră de urcat, ajungem la casele familiei Neag, înfipte pe o coastă de munte, din care ei au un lot cam cât un teren de fotbal. “Să închideţi poarta, să nu iasă calul”. “Dar calul nu se vede…” “Lasă, că vine…” Momârlanii reprezintă o populaţie despre care se spune că ar fi urmaşi direcţi ai dacilor din Valea Jiului, adică sunt cei mai vechi locuitori din această zonă a ţării. Numărul lor este estimat undeva între 10.000 şi 20.000 de suflete.
“Am muncit şi eu la mină, acum am pensie, ce să zic? Câteva vaci, un cal, păsări, cam asta e. Acum suntem bătrâni, nu mai putem munci mult…”. Odată cu începerea mineritului, pe la 1840, pe vremea austriecilor, momârlanii, foarte mândri de originea lor, i-au numit “barabe” pe cei veniţi în Vale pentru a munci în subteran. Termenul provine de la “barauber”, foşti puşcăriaşi aduşi de austrieci să facă muncile grele la minerit. Există şi un alt termen, pentru străinii de treabă, şi anume “talian” – asta pentru că, dintre toţi străinii, momârlanii s-au înţeles cel mai bine cu italienii. Au fost întotdeauna oameni liberi pe proprietăţile lor, adică nu au fost iobagi în Evul Mediu şi nu au fost colectivizaţi în comunism.
Au păstrat cu sfinţenie o serie de practici precreştine, între care şi obiceiul îngropării morţilor în curtea de lângă casă. Locul în care membrii familiei sunt îngropaţi se numeşte “morminţi de ogradă” sau “morminţi de curte”. Au chiar şi un muzeu al momârlanilor, semn că vechea lor civilizaţie rurală este pe cale să redeseneze conturul cultural al Văii Jiului – de data aceasta, din perspectivă turistică.

Urmărește-ne pe Google News