Valeriu Gheorghiţă, prezent la Castelul Bran, unde este amenajat un centru de vaccinare, a făcut un apel către primari, în special din zona rurală, să sprijine campania de imunizare.

Nu mai cred în varianta că oamenii nu vor să se vaccineze. Oamenii nu găsesc locul, timpul, integrat în activitatea lor de zi cu zi. Aş lansa un apel către toţi primarii să creeze modalităţi suplimentare adaptate la condiţiile comunităţii respective, deoarece ei cunosc cel mai bine realitatea la faţa locului. Şi rolul nostru este să sprijinim orice astfel de iniţiativă.

Valeriu Gheorghiţă:

În ultimele 24 de ore, aproape 120.000 de români s-au imunizat, fiind înregistrat un nou record.

„Este important să consolidăm această evoluţie favorabilă din punct de vedere al pandemiei, să avem predictibilitate şi stabilitate pe termen lung, încât, progresiv, să putem să ridicăm şi alte restricţii şi să nu mai stăm cu teama că ne întoarcem la un punct zero, că ne lovim de o creştere a numărului de cazuri şi de un sistem medical care nu poate face faţă. Este important să conştientizăm cu toţii importanţa vaccinării, singura măsură care ne oferă pe termen lung stabilitate din punct de vedere epidemiologic”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Nu se mai ascund! După scandalul despărțirii, vedeta a ales să publice prima imagine cu cea pentru care a părăsit-o pe mama copiilor săi
GSP.RO
Nu se mai ascund! După scandalul despărțirii, vedeta a ales să publice prima imagine cu cea pentru care a părăsit-o pe mama copiilor săi
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Playtech.ro
Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Viva.ro
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Cartierul în care se trăieşte mai rău ca la ţară. Au dat bani grei să se mute aici, dar au ajuns să-şi blesteme zilele: "Aţi venit să ne salvaţi?"
Observatornews.ro
Cartierul în care se trăieşte mai rău ca la ţară. Au dat bani grei să se mute aici, dar au ajuns să-şi blesteme zilele: "Aţi venit să ne salvaţi?"
VIDEO VIRAL | Momentul în care Shakira este agresată de mama lui Piqué
Știrileprotv.ro
VIDEO VIRAL | Momentul în care Shakira este agresată de mama lui Piqué
Exercițiul banal de matematică pe care n-au știut să-l rezolve părinții. E de clasa a IV-a și a iscat un adevărat scandal
FANATIK.RO
Exercițiul banal de matematică pe care n-au știut să-l rezolve părinții. E de clasa a IV-a și a iscat un adevărat scandal
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 29 ianuarie 2023. Peștii ajung la o concluzie nu tocmai plăcută, după analiza unor evenimente și decizii ale unor apropiați
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2023. Peștii ajung la o concluzie nu tocmai plăcută, după analiza unor evenimente și decizii ale unor apropiați
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află