Parton, în vârstă de 75 de ani, a cântat, marți, o versiune adaptată a piesei „Jolene”, înainte de a se imuniza, la Centrul Medical al Universității Vanderbilt din Nashville, Tennessee.
„Vaccin, vaccin, vaccin, vaccin, te implor, te rog nu ezita”, a cântat Parton, în piesa adaptată.
Piesa originală a fost înregistrată în 1973, fiind primul single de pe albumul cu același nume. Melodia se află pe locul 217 în topul din 2004 al revistei Rolling Stone cu cele mai bune 500 de cântece din toate timpurile. Potrivit artistei, este cântecul său după care s-au realizat cele mai multe cover-uri.
Dolly Parton a fost imunizată cu vaccinul produs de compania americană Moderna. Ea a donat 1 milion de dolari pentru dezvoltarea acestui vaccin, către Centrul Medical al Universității Vanderbilt. După studiile clinice, s-a dovedit că serul Moderna oferă o protecție de 95% împotriva formelor severe de COVID.
„Lașilor, încercați să vă vaccinați!”
Câștigătoarea premiului Grammy a spus că a „așteptat o vreme” pentru a se vaccina. „Sunt suficient de mare și de inteligentă pentru a-l face”, le-a spus cântăreața fanilor, într-un videoclip postat de universitate. Luna trecută, Parton a declarat pentru Associated Press că dorește să aștepte până când vaccinurile vor fi accesibile pe scară mai largă, deoarece nu vrea să arate ca și cum s-ar băga în față.
Cum oferta de vaccinuri a crescut – cel puțin în SUA – Parton a spus că a vrut să „încurajeze pe toată lumea” să-l facă.
„Vreau să le spun tuturor lașilor, nu mai fiți atât de fricoși! Încercați să vă vaccinați!”, a spus aceasta.
Autoarea piesei „9 to 5” este cea mai recentă vedetă care promovează vaccinările împotriva coronavirusului.
Alte vedete care promovează vaccinările:
– Sir David Attenborough
Naturalistul și omul de radio, 94 de ani, a făcut vaccinul în luna ianuarie, la câteva luni după ce a vorbit despre „suferința imensă” cauzată de pandemie
– Jane Fonda
Actrița câștigătoare a premiului Oscar, în vârstă de 83 de ani, a vorbit despre vaccinul pe care l-a făcut într-o postare pe Instagram din luna februarie. „Nu doare”, a scris ea.
– Sir Ian McKellen
Actorul, în vârstă de 81 de ani, a fost vaccinat la Queen Marys University Hospital din Londra, spunând după aceea că se simte „euforic”.
– Arnold Schwarzenegger
Fostul politician și erou al filmelor de acțiune, în vârstă de 73 de ani, s-a vaccinat în ianuarie, la Los Angeles, spunând una dintre cele mai cunoscute replici din filmele sale: „Vino cu mine, dacă vrei să trăiești!”
– Bette Midler
Cântăreața și actrița de pe Broadway, în vârstă de 75 de ani, a anunțat că a primit vaccinul Pfizer în cadrul talk-show-ului „Jimmy Kimmel Live”, în februarie.
– Sir Elton John și Sir Michael Caine
Perechea a cerut publicului să se vaccineze împotriva coronavirusului într-o reclamă a Serviciului Național de Sănătate (NHS) din Marea Britanie, lansată în februarie.