Primul parlamentar român infectat cu coronavirus, senatorul liberal Vergil Chițac, cel care a băgat în izolare conducerea PNL, în frunte cu premierul Ludovic Orban, susține că a fost victima unui fake news. ”Eu cred că a fost o campanie de presă întreținută în mod voit împotriva mea pentru a mă discredita politic”, a spus Chițac vineri seară la Digi 24, relatează Hotnews.
Chițac a explicat de ce prima reacție a fost să nege că are coronavirus și a scris pe Facebook că are o simplă răceală.
”În urmă cu cinci ani am avut un episod asemănător, aproape identic, am crezut că este o răceală. Abia apoi mi s-a făcut testul pentru coronavirus și m-am internat. În perioada aceea s-a stârnit la adresa mea... deși în perioada aia au fost mai multe persoane publice bolnave de COVID. Întrebarea pe care mi-o pun este: de ce s-a pus reflectorul pe mine?”, a spus senatorul.
Vergil Chițac consideră că a fost o victima ”unui fake news”.
”Tot fake news-ul suna cam așa: «Senatorul Chițac s-a deplasat la Bruxelles, la o ședință a Adunării parlamentare NATO, ocazie cu care s-a îmbolnăvit de la un parlamentar francez”. De ce e pronunțat mereu numele NATO și de ce este Bruxelles?»”, a mai precizat senatorul.
Senatorul PNL de Constanța Vergil Chițac, fiul, soția și asistentul acestuia au fost confirmați cu coronavirus în 13 martie, după ce parlamentarul a fost la o reuniune la Bruxelles. Pentru că participase la ședința Biroului Politic Național al PNL din 9 martie la care au luat parte aproximativ 100 de liberali, premierul Ludovic Orban a anunțat atunci că el și miniștrii se izolează. De asemenea, atât Orban, miniștrii și parlamentarii s-au testat pentru COVID-19.
Pe 16 martie, Parchetul General a anunțat că a deschis dosar penal în cazul senatorului Chițac, de la care au contractat boala mai multe persoane.