Victorie la nivel diplomatic. Austriecii nu-i mai ţin şapte ani pe români departe locurile de muncă

Comentează

Punctul pe "I" în această spionoasă şi delicată probelmă care-i vizează pe românii care trăiesc şi muncesc în Austria l-a pus Michael Schvwrzinger, ambasadorul Austriei la Bucureşti. Într-o întâlnre pe care diplomatul a avut-o zilele trecute cu deptutatul William Brânză, preşedintele diaspora, Excelenţa Sa a dat toate asigurările că, cel mai târziu la sfârşitul anului 2013, măsurile restrictive pe piaţa muncii care-i vizează pe români o  să fie ridicate.
Totodată, diplomatul a salutat demersurile deputatului pentru a-i sprijini pe cei peste 4134 de copii români din Austria de a învăţa limba română şi de a extinde aceste cursuri.Totodată, acesta a sugerat extinderea Tratatului intercultural existent din 1973 între Austria şi România prin care se poate asigura cadrul legal necesar pentru extinderea cursului, în acest sens William Brînză dând asigurări că va contacta ministerul Educaţiei din România pentru adaptarea tratatului la nevoile românilor .
Conform celor stabilite la întâlnirea de lucru pe care cei doi oficiali au avut-o în iunie 2011, ambasadorul Austriei i-a prezentat preşedintelui comisiei lista cu cele 80 de meserii din Austria pentru care românii pot aplica fără nici o restricţie. Totodată, diplomatul a sugerat nevoia stringentă de reintroducere a şcolilor profesionale care, în opinia sa, i-ar ajuta mult pe români să îşi găsească un loc de muncă în Austria. Lipsa unei calificări fiind principala dificultate în angajarea românilor.
În context William Brînză a sugerat ca investitorii austrieci care vor deschide noi afaceri în România să angajeze cetăţeni români din Austria care îşi doresc să revină în ţară. Avantajul fiind atât pentru partea austriacă prin faptul că românii cunosc managementul austriac şi limba germană, cât și pentru români care vor avea un loc de muncă sigur în România.
La finalul întrevederii Extraordinar şi Plenipotenţiar al Austriei la Bucuresti, E.S. Michael Schwarzinger a transmis aprecierile sale faţă de colaborarea pe care preşedintele Comisiei parlamentare a comunităţilor de români din afara graniţelor ţării a stabilit-o cu autorităţile austriece. În acest sens, diplomatul a subliniatfaptul că  William Brînză este singurul român care a semnat în cartea de aur a oraşului Graz, semn de preţuire pentru munca depusă în extinderea şi consolidarea realaţiilor de colaborare dintre românii din Austria şi autorităţile locale.
 
 
 
 







Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
generalul maior (r) Adrian Ciolponea
Exclusiv
13:26
O bună parte din aliații europeni din NATO iau în calcul un atac al Rusiei. Ce spune generalul Adrian Ciolponea că ar trebui să facă România
Primul strat de zăpadă s-a așternut la Bâlea Lac
13:15
Prima zăpadă a sosit la Bâlea Lac: între „vai, nu” și „ce frumos”
MONDEN
Lorenzo de la Insula iubirii
13:01
Primele imagini cu Lorenzo de la „Insula iubirii” și copiii săi. Iubitul Natashei a fost căsătorit și are trei băieți
Bella Santiago și Nicu Grigore
12:53
Ce a pățit Bella Santiago în vacanța din Zakynthos: „Mi-a rămas capul între zăbrelele de la gard"
POLITIC
 Colaj : Mirabela Gradinaru la New York, cu ocazia adunării ONU 21-septembrie-2026, participă la un eveniment organizat de fundașia Melaniei Trump, este îmbrăctă într-un cosutm de culoare bej
09:30
Mirabela Grădinaru, invitată la un dejun oferit de Melania Trump. Partenera președintelui României are program separat
Nicușor Dan îmbrăcat în costum bleumarin și cravată cu model, privind spre cameră din spatele unui pupitru oficial.
08:30
Nicușor Dan a explicat ce se întâmplă dacă Siegfried Mureșan nu reușește să formeze guvernul: Toate variantele pe care le știți
Ultimele știri
13:34
Oana Lis, anunț despre Viorel Lis: „M-am speriat foarte rău”. Cum l-a găsit lângă pat și ce s-a întâmplat cu el
13:30
Producătorul de cipuri AMD depășește valoarea de o mie de miliarde de dolari, în urma boom-ului din AI
13:30
Un șofer de TIR dat afară după ce a avariat camionul va primi 8 salarii și 1.500 de euro de la firma care l-a concediat
13:29
Un submarin de 12 metri a lansat pentru prima dată o torpilă, fără echipaj: ce este Excalibur
TRENDING
07:49
Prognoză pentru iarna 2026-2027 în Europa. Harta ninsorilor a fost actualizată de meteorologi
08:49
Șoferii primesc reduceri de 15% la RCA de la Asirom, dar cu o condiție
Analiză
07:00
Ionel Rusen, partener de afaceri cu familia unui fost inculpat în dosarul pesedistului Toni Greblă, acuzat pentru cumpărare de influență. De ce au fost achitați de instanță
21 sept.
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
Celebrul tramvai galben de epocă nr 28 pe străzile înguste ale cartierului Alfama din Lisabona, Portugalia
13:10
Lisabona a fost numită cea mai fericită destinație de vacanță din lume în anul 2026. Bucureștiul nici măcar nu este pe listă
Un lacăt gri atârnă de o poartă metalică, luminat de razele puternice ale soarelui care pătrund printre gratii
12:35
A plătit 445 euro pe o cazare rezervată prin Booking, dar proprietarul i-a blocat numărul și nu l-a mai primit. Prețul uriaș apărut ulterior pe platformă
Cum i-a dat o pensionară toate economiile ei, 35.000 de euro, unui tânăr de 19 ani care a sunat la ușa casei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images
12:34
Cum i-a dat o pensionară toate economiile ei, 35.000 de euro, unui tânăr de 19 ani care a sunat la ușa casei
Blaturile de bucătărie din piatră compozită, apreciate pentru designul modern și paleta variată de culori, ascund un pericol grav Sursă foto Shutterstock
11:54
Muncitorii își riscă viața din cauza blaturilor moderne din quartz compozit din bucătării
un cuplu văzut din spate, întinși pe șezlonguri pe o plajă cu nisip alb, privind spre apele albastre ale oceanului Ambii poartă căciuli de Moș Crăciun roșii și albe
11:49
Fenomenul El Niño schimbă radical vacanțele de iarnă în 2026 și 2027. Destinațiile ideale și zonele cu risc crescut de vreme extremă
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O regulă nouă ar putea aduce mai ușor medicii români din Marea Britanie înapoi în spitalele din țară. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto. Shutterstock
13:14
Medicii români din Marea Britanie s-ar putea întoarce mai ușor în spitalele din țară. Regula nouă care le simplifică revenirea
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
13:13
Călin Georgescu a vrut să ceară azil politic în Italia, pentru el, cât și „pentru băieții ăștia ai mei”, scriu procurorii în referatul în care cer arestarea preventivă pentru 30 de zile
Curtea Militară de Apel Bucureşti judecă astăzi apelul în dosarul intervenţiei violente a jandarmilor la protestele din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei. Sursă foto Shutterstock
13:00
Dosarul 10 August se judecă de urgență la Curtea Militară de Apel: achitarea șefilor Jandarmeriei, atacată de procurori
Doru Giugula
Analiză
13:00
Doru Giugula, fost ofițer USLA, consilier general al PSD la PMB timp de 16 ani și candidat la parlamentare, declarat „lucrător” al Securității comuniste
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
09:30
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
07:00
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB