Victorie istorică pentru un român în Marea Britanie, cu privire la schimbarea prenumelui și a genului legal. „Sper să am o viață mai împlinită”

 4 comentarii
Arhiva foto

Statele membre trebuie să recunoască o schimbare de gen obținută într-o altă țară din UE, a decis vineri Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dând dreptate unui cetățean român într-o decizie „istorică” salutată de activiștii pentru drepturile LGBT.

Un cetățean român a fost înregistrat la nașterea sa ca fiind de sex feminin. După ce s-a mutat în anul 2008 în Regatul Unit, acesta a dobândit cetățenia britanică păstrând și cetățenia română.

În acest stat în care locuiește, el și-a schimbat, în anul 2017, prenumele și formula de adresare din feminin în masculin și a obținut, în anul 2020, recunoașterea legală a identității sale de gen masculin.

În luna mai 2021, pe baza a două documente obținute în Regatul Unit care atestă aceste schimbări, acest cetățean a solicitat autorităților administrative române să înscrie în actul său de naștere mențiunile referitoare la schimbarea prenumelui său, a sexului său și a codului său numeric personal pentru ca acestea să corespundă sexului masculin.

În plus, el a solicitat emiterea unui nou certificat de naștere care să conțină aceste noi mențiuni.

Autoritățile române au refuzat însă aceste cereri invitându-l totodată să inițieze o nouă procedură de schimbare a identității de gen în fața instanțelor române. Invocând dreptul său de liberă circulație și de ședere pe teritoriul Uniunii, cetățeanul menționat a solicitat unei instanțe judecătorești din București să dispună punerea în conformitate a actului său de naștere cu noul său prenume și cu identitatea sa de gen, recunoscute definitiv în Regatul Unit.

Această instanță întreabă Curtea de Justiție dacă reglementarea națională care stă la baza refuzului autorităților române este conformă cu dreptul Uniunii și dacă Brexitul are vreun impact asupra litigiului.

Curtea răspunde că o reglementare a unui stat membru care refuză recunoașterea și înscrierea în actul de naștere a unui resortisant a schimbării prenumelui și a identității de gen obținute în mod legal într-un alt stat membru, în speță Regatul Unit, este contrară dreptului Uniunii. Acest lucru este valabil și în cazul în care cererea de recunoaștere a acestei schimbări a fost efectuată după retragerea Regatului Unit din Uniune.

Mai întâi, Curtea arată că schimbarea prenumelui și a identității de gen aflată la originea litigiului a fost obținută înainte de Brexit și, respectiv, în cursul perioadei de tranziție care a urmat Brexitului. Trebuie, așadar, să se considere că această schimbare a fost obținută într-un stat membru al Uniunii. Faptul că Regatul Unit nu mai este un stat membru al Uniunii nu afectează aplicarea dreptului Uniunii în acest caz.

Curtea explică în continuare că refuzul unui stat membru de a recunoaște o schimbare a identității de gen legal dobândită într-un alt stat membru împiedică exercitarea dreptului de liberă circulație și de ședere.

Genul este, la fel ca prenumele, un element fundamental al identității persoanei. Divergența dintre identități care rezultă dintr-un asemenea refuz de recunoaștere creează dificultăți în dovedirea identității în viața de zi cu zi, precum și inconveniente majore de ordin profesional, administrativ și privat.

„Am plâns când am auzit vestea”

Brexit nu are nicio legătură cu litigiul, deoarece această modificare a avut loc înainte de ieșirea efectivă din UE.

Pe baza documentelor britanice, el a solicitat apoi țării sale de origine un nou certificat de naștere. Nu a avut succes.

„Am plâns când am auzit vestea. Este o victorie pe care o așteptam de atâția ani”, a declarat profesorul de biologie în vârstă de 32 de ani prin videoconferință din Regatul Unit, în cadrul unei conferințe de presă organizate la București de susținătorii săi.

„Sper acum să am o viață mai împlinită”, a adăugat el, foarte emoționat.

Asociația Accept, care l-a ajutat în procesul juridic, a salutat-o ca fiind „o decizie istorică pentru persoanele transgender”, subliniind că este „prima hotărâre” de acest gen a CJUE.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    DanielNuPreaFericitul 05.10.2024, 00:20

    Deh, s-o fi saturat sa o tot ia, a zis ca e vremea s-o mai si dea...

  • Avatar comentarii

    XhX13 05.10.2024, 10:01

    Toate problemele cu undele spațiale de care zicea-ti voi de la politicieni vin!Cand au luat banii de ce nu v-au zis nimic?!

  • Avatar comentarii

    XhX13 05.10.2024, 10:02

    Să recunoască!Ne-au corupt ca pe fraieri,ne-am dat cine nu suntem ne-am denigrat propriul popor și acum nu avem unde să mergem!

  • Avatar comentarii

    K476 06.10.2024, 02:33

    Sigur ca o hartie este importanta, dar care e starea de fapt a situatiei? VORBIM DE EA SI NU DE EL, CUM ESTE SCRIS GRESIT IN ARTICOL. A devenit barbat? Nu mai are organe feminine si are masculine? Are cu ce sa intretina relatii sexuale normale cu o femeie? Poate lasa o femeie insarcinata? Este barbat adevarat? Daca trebuie sa recunoastem ce scrie intr-o hartie, desi este fals, o putem lasa in lucru pentru 100 de ani.

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
13:22
De ce este bântuită Europa de o „nostalgie a viitorului” și cum s-a schimbat radical atitudinea cetățenilor față de proiectul european. Studiu ecfr.eu
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!