VIDEO/ Chinezii care au plâns când au vizitat bojdeuca lui Creangă din Humulești: ”Ne-am săturat să stăm la înălțimi”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În luna august ajung la casa lui Ion Creangă din Humulești mii de oameni din toată lumea, aflați în concediu. Străinii sunt impresionați de modul de viață rural de la 1900, iar pe copii îi fascinează copilăria plină de peripeții a lui Nică mai tare decât lumea plină magică a lui Harry Potter. Cel puțin așa spun.
Curtea lui Ion Creangă e scăldată într-un soare albicios. Vara nu mai are atâta putere în luna august. E luna care aduce în sufletul școlarilor sâmburele de regret că se împuținează zilele până la școală. Pietrișul care înconjoară casa micuță a lui Creangă scrâșnește sub pașii vizitatorilor. După ce își fac sfântul selfie lângă bustul scriitorului, intră în cămăruțele mici și încearcă să identifice obiectele făcând apel la spuza de amintire din poveștile lui Creangă.
Mihai Cucolea, ghidul muzeului, se duce serios către un băiețel al cărui cap proaspăt tuns a scos la iveală, ca marea la reflux, liniile bronzului. „Uite motoșeii cu care se jucau mâțele. Aici e soba unde se ascundeau copiii după sobă, când venea tata îi săreau în spate spăriindu-l ca la baba oarba, ceaslovul cu care când clămpănea odată cădeau victime între filele lui câte o cuvioasă muscă și un cuvios bondar, scăunelul și furca unde stătea Nică și torcea. Și fetele râdeau de el: Nică torcălăul”, îi înșiră muzeograful poveștile cu o voce de taină. Copilul se uită atent și deja mai mulți oameni mari s-au adunat și ei la poveste. „Hai, ia-o pe sora ta și uitați-vă mai de aproape”, îl îndeamnă ca o gazdă bună Mihai Cucolea.
Muzeograful e căutat în special de profesorii care vin cu grupuri de elevi fiindcă are același aer de povestitor ca cel despre care vorbește. „Copiii ne întreabă dacă mama a folosit bățul când s-a dus după el la scăldat. Și noi îi spunem că nu l-a folosit pe el, ci i-a luat hăinuțele. Și cum a venit? Cum să vină? Prin urzici, prin păpușoi și a ajuns acasă. Vino acasă dragul mamei. Mi-e rușine, mămucă. L-o lăsat fără nica la Ozana. Și atunci când îl interpretăm pe el parcă îl avem în fața noastră copil mititel și copiii așa frumos ascultă”, mai spune ghidul, la fel de șugubăț. Oricum, nu poate să renunțe la stilul creanghian.
Vizitatori la Creangă: „Vrem și noi să avem o căsuță dintr-asta în China”
În timpul vacanței de vară, casa lui Ion Creangă primește sute de vizitatori pe zi. Vin și românii plecați prin toate colțurile lumii cu prietenii lor de acolo, dar și turiști străini aduși de agențiile de turism. Cu toții vin cu translatori care au mereu de furcă în a traduce din poveștile ghidului. Cum traduci „smântânitul oalelor” sau povestea lui Moș Chiorpec Ciubotarul care „muia feleştiocul în strachina cu dohot” şi-i trăgea micuțului Creangă „un pui de răbuială ca aceea pe la bot”. Mihai Cucolea spune scurt: „Traduce dacă e bine pregătit” și cu asta basta.
Dar dintre toți turiștii străini, lui Mihai Cucolea i-a rămas în minte delegația de chinezi care a rămas așa impresionată de căsuța veche. „Am avut din China care au ieșit pur și simplu plângând de aici și i-am întrebat: „s-a întâmplat ceva?” „Vrem și noi să avem o căsuță dintr-asta în China că ne-am săturat să stăm la înălțimi”. Așa mi-au spus. Erau niște reprezentanți din China și soțiile lor au ieșit plângând de aici. Și mulți vin și ies cu inima mai strânsă că vor și ei să stea mai comozi, altfel decât în marele orașe”, mai spune ghidul.
Doi frați se învârt în jurul casei lui Creangă alături de mama lor și parcă nu se mai dau plecați. „Casa lui Ion Creangă este foarte frumoasă, totul este conservat foarte bine și nu pot să înțeleg cum toți oamenii au putut să trăiască acolo, fiindcă au fost mai mulți și mama și tata, și Ion Creangă și sora lui și mai mulți oameni și nu înțeleg cum au putut să trăiască într-o cameră așa mică. Și pe lângă toate astea mi-a plăcut cum supraviețuiau ei. După casă sunt mai multe lucruri unde se făcea lâna, untul. Ce vedeți acolo de pe casă se făcea într-o chestie mare. Și mie mi-a plăcut foarte mult, sunt foarte vechi și ca să conservi chestiile acestea trebuie multă muncă și totul mi s-a părut natural. Mie îmi plac chestiile naturale și de asta”, spune Matei.
„Mie mi s-a părut foarte frumoasă casa având în vedere că nu exista tehnologie pe atunci, de asemenea, lucrurile pe care ni le-a arătat acel domn mi se par mai folositoare decât cele din anii aceștia. De exemplu, lâna”, completează fratele lui Alexandru. „Ca să faci lână acum, se fac concursuri de tuns oi, dar atuncea să faci un pullover sau ceva călduros pentru iarnă, acuma îl faci în fabrici, aicea îl făceai acasă la tine, puteai să faci doar dintr-o oaie și îl puneai într-un lucru de acolo și ieșea o lână și din lână aceea faci un pulover foarte călduros”, completează Matei. S-ar muta de mâine în casa lui Creangă și sunt convinși să ar avea cea mai tare experiență, mai tare decât o incursiune în lumea lui Harry Potter.
„Decât chestia asta cu magie și cu toate lucrurile cu balauri, monștri, mai bine să locuiești undeva unde locuiești de pe propriile tale mâini”, conchide Matei. Ioana Militaru este o tânără de 30 de ani care face turul caselor memoriale. Și s-a oprit întâi la Ion Creangă fiindcă îi poartă numele și e și născută în aceeași zi cu el: 1 martie. „Sunt născută pe 1 martie 1987. Ionela mă cheamă. Ionela, 1 martie. Din regiunea Iașiului provin și eu. E frumos aici. Am citit Capra cu trei iezi, amintirile. Anul trecut și anul ăsta mă duc cu toată istoria. N-am ajuns încă la Mihai Eminescu, dar în cinci ani pe toți îi vizitez. Și mi-am dorit la Ion Creangă”, spune femeia.
Lucas își ia de mână tatăl să-i arate Calul Bălan. „Dacă erau răi pe la școală, există și o poveste a lui Ion Creangă, îi punea pe scaunul Bălan și îi lovea. Acum nu se mai întâmplă asta și e bine”, spune ușurat băiatul. Acum copiii nu mai sunt articulați cu biciul dacă nu știu buchiile și nici nu mai pierd zilele pe malul Ozanei. Dar tot se bucură de poveștile unui alt fel de copilărie, fără smartphone, tabletă sau X-Box.
Cei mari rămân impresionați și de modul traditional în care a fost construită casa, după un ritual în deplină legătura cu natura și cu respect pentru ea. „Casa e construită cu lemn din brad, lemnul era tăiat în luna februarie, când seva stă, nu circulă prin lemn. Decojit și uns cu ceară din miere de albine, vedem cât de sănătos e lemnul. Doar șindrila e așezată în anii noștri pentru că durata ei de viață e 5-6 ani. Cuie din lemn de tisă, cui mic pentru șindrilă tot din tisă și cui mare pentru traverse sunt foarte otrăvitoare pentru carii. De aceea nu vedem putregai și carii, fiindcă s-a ținut rețeta lemnului tăiat în lună plină, când luna este întreagă. Ca să aibă stabilitate mai multă, ăsta e secretul”, spune Mihai Cucolea.
Casa a devenit oficial muzeu în 1951 și de-a lungul timpului a trecut prin mai multe renovări. Este unul dintre cele mai vizitate muzee din țară, cu peste 40 de mii de persoane care-i intră în tindă în fiecare an. Cu toții curioși să vadă o casă dintr-o altă lume, cu povești din alte timpuri.
