Polițiștii din Israel au eliberat, luni, un grup de 50 de femei și copii care au fost ținuți „în condiții efective de sclavie” într-un complex din Ierusalim de un presupus lider al unui cult, relatează agenția Dpa, citată de Agerpres.
Descinderea a avut loc în cartierul ultrareligios Bukharam din Ierusalim,. în urma unei anchete desfășurate sub acoperire timp de două luni de către Centrul israelian pentru victimele sectelor, conform Agerpres.
Potrivit anchetatorilor israelieni, principalul suspect în acest caz este un rabin în vârstă de 60 de ani. Bărbatul este conducătorul unei mici comunități care trăia izolată de societate și de familie în complexul rezidențial din Ierusalim.
Potrivit sursei citate, rabinul a fost arestat împreună cu opt femei, bănuite că au colaborat cu el.
„Am constatat că victimele erau ţinute în condiţii precare, dificile, împotriva voinţei lor”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Micky Rosenfeld, pentru dpa.
Rabinul le pedepsea pe femei şi le fura bani, susțin anchetatorii israelieni. Poliţia le-a acordat asistenţă minorilor şi a început interogarea suspecţilor.
foto: Timesofisrael.com