Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil proiectului de lege prin care Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui – devine zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Propunerea legislativă este iniţiată de un grup de 42 de senatori şi deputaţi din toate partidele şi a fost adoptată deja de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

Proiectul de lege urmează să intre miercuri pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege inițiat de deputați UDMR, PSD, PNL, PMP și minorități a trecut de plenul Senatului, săptămâna trecută, cu 86 de voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” și o abținere.

Inițiatorii precizează că Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi din de vineri dinaintea Paștelui și astfel ultima vineri din Postul Mare, care se mai numește  Vinerea seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a ține post negru. Votul decisiv se va da la Camera Deputaților.

Inițiatorii mai menționează că, la nivelul statelor membre UE, Vinerea Mare este sărbătoare în: Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Grecia, Spania, Portugalia, Suedia, Finlanda, Slovenia, Cehia, Bulgaria, Danemarca, Lituania, Estonia, Malta, Cipru, Luxemburg, fiind zi oficială de sărbătoare.

Citește și: Transferul contribuțiilor va reduce deficitul bugetului de pensii de la 13,5 miliarde lei la 4,6 miliarde lei, în 2018

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.