„Este cel mult o soluție pentru un președinte care nu suportă să fie contrazis și care își închipuie că poate fi primarul României și pentru un mic grup de indivizi care vor să controleze resursele fără să îi mai doară capul”, scrie Vlad Voiculescu, pe Facebook.

Cine își imaginează însă că o conducere militară (sau a unui militar) înseamnă claritate, ordine, disciplină, eficiență… nu a fost atent nici la campania de vaccinare, nici la Institutul Cantacuzino, nici la felul în care au servit cetățenii acestei țări până acum instituțiile cu #sătrăiți.

Vlad Voiculescu:

„Cuvinte precum „strategic”, „interes național” sau „militar” vor inunda spațiul public pentru a justifica lipsa de transparență, lipsa de asumare și lipsa de rezultate. Când această perioadă se va fi terminat, și mai mulți români care înțeleg ce se întâmplă vor fi emigrat către țări care au reușit să își consolideze democrațiile „civile” iar la nivelul întregului popor încă un mit – acela al militarului de carieră care își dă viața pentru țară – se va fi dărâmat”, mai scrie Vlad Voiculescu.

Nicolae Ciucă a anunţat că va negocia cu toate „forțele responsabile” pentru formarea unui nou guvern. Fostul ministru al apărării și șef al Statului Major al Armatei Române a fost singura propunere înaintată la consultările de la Palatul Cotroceni, de către PNL care dorește un guvern minoritar alături de UDMR.

Citeşte şi:

Generalul în rezervă Nicolae Ciucă a fost desemnat premier. Iohannis: „Am fost foarte bucuros de noua abordare PNL”

Ciucă premier: până acum am pus grade pe umăr campaniei de vaccinare, DSP-urilor și unor spitale, acum vrem să militarizăm tot Guvernul

De ce vacanță și nu școală online? „Cea mai proastă decizie”, spune un reprezentant al părinților. Argumentele lui Cîmpeanu

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Playtech.ro
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Crezul medicului iranian care salvează copii nenăscuți. O tragedie l-a făcut pe Hadi Rahimian să nu mai ridice neputincios din umeri în faţa unei mame disperate
Observatornews.ro
Crezul medicului iranian care salvează copii nenăscuți. O tragedie l-a făcut pe Hadi Rahimian să nu mai ridice neputincios din umeri în faţa unei mame disperate
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Știrileprotv.ro
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie