Volodimir Zelenski: Prelungirea interdicției asupra exporturilor de cereale ucrainene către UE este „inacceptabilă în orice formă"

 8 comentarii

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis luni, 24 iulie, Uniunii Europene că nu este de acord sub nicio formă cu prelungirea restricţiilor asupra exporturilor de cereale din ţara să către statele UE aflate în vecinătatea Ucrainei, informează Agerpres preluând Reuters.

„Poziţia noastră este clară: blocarea exporturilor pe cale terestră după 15 septembrie, când expiră restricţiile relevante, este inacceptabilă în orice formă", a indicat Zelenski, într-un mesaj publicat pe conturile sale de socializare.

„Credem într-o înţelegere cu Comisia Europeană, dar suntem pregătiţi pentru orice scenariu", a adăugat liderul ucrainean, menţionând de asemenea că Ucraina se află în contact cu toate părţile pentru a găsi o soluţie care să mulţumească pe toată lumea.

Cinci țări au cerut UE prelungirea restricțiilor până la finalul anului

Reacţia sa survine după ce miniştrii agriculturii din România, Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia au cerut săptămâna trecută Comisiei Europene prelungirea cel puţin până la sfârșitul acestui an a restricţiilor la import pentru patru produse agricole ucrainene, la care să se adauge o listă mai largă de produse provenite din Ucraina.

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială asupra importurilor ucrainene, inclusiv cereale şi alte produse alimentare.

În acest timp, mari cantităţi de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze statele est-europene prin „coridoarele de solidaritate" (create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră) au rămas în aceste ţări, unde au fost comercializate sub preţurile pe care le pot oferi producătorii locali, aceasta şi ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.

Toate acestea au distorsionat pieţele ţărilor est-europene şi le-au provocat agricultorilor din aceste ţări pierderi compensate doar parţial prin despăgubirile aprobate de Comisiei Europeană.

După ce Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis temporar importurile unor produse agroalimentare ucrainene, în special cereale, Comisia Europeană a ajuns la sfârşitul lunii aprilie la un acord cu aceste patru ţări, plus România, pentru ca ele să garanteze tranzitul cerealelor ucrainene, în schimbul unor „măsuri excepţionale de salvgardare" aplicate pentru patru produse agricole ucrainene, respectiv grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui, acord ce expiră pe 15 septembrie.

Guvernul polonez a anunţat săptămâna trecută că va prelungi oricum aceste restricţii, chiar dacă Executivul comunitar ar decide contrariul. Măsura anunțată de Varșovia a fost catalogată de către premierul ucrainean Denis Șmîhal drept una „neprietenoasă și populistă", în contextul în care Polonia a fost unul dintre cei mai fideli aliați ai Kievului după declanșarea invaziei ruse.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    fany 25.07.2023, 00:06

    Și interesele economice ale celor 5 state UE, nu contează? Mai ia o pauză Volodea, o gură de apă și numără păn' la 5... Relaxează-te că noi am cam obosit și nici cu banii n-o ducem prea bine.

  • Avatar comentarii

    Silvia06 25.07.2023, 00:08

    Pff

  • Avatar comentarii

    bituca 25.07.2023, 09:35

    Esti de acord, nu esti de acord, nu ai ce face.

    • Avatar comentarii

      VolodimirZelenski 25.07.2023, 12:05

      Se va rezolva si problema asta.

  • Avatar comentarii

    Solteris 25.07.2023, 11:44

    Cum spuneam in alte comentarii, ucrainienii fac specula, camata si terorism de 100 ani. Au fost contrabandistii, afaceristii verosi ai Europei si mai vor in Ue si Nato. Nimeni nu vorbeste de vilele in strainatate si conturile grase ale lui Zelenski sau de specula rusinoasa a ucrainienilor care jupoaie Europa dar toti le dau bani pt arme.

    • Avatar comentarii

      VolodimirZelenski 25.07.2023, 14:32

      Tu ii descrii foarte bine pe rusi, de fapt. Intreaba-l pe Vladimir Vladimirovici.

  • Avatar comentarii

    durban22 25.07.2023, 12:48

    Cand se va rezolva si aceasta problema?-Nimeni nu stie !!.

ALTE ȘTIRI
Close-up cropped shot of young man smoking marijuana or cannabis joint indoors, male hands with cigarette, home environment, lifestyle, addiction and recreational use concept.
Analiză
16:00
Dezbatere publică. De ce se tem procurorii să fie dezincriminată posesia de droguri pentru consum propriu și cum le răspunde un criminolog
Înalta Curte de Casație și Justiție va pronunța decizia definitivă în litigiul de 4,8 miliarde de lei privind restanțele salariale ale magistraților. Foto: Hepta
11:39
Guvernul, obligat definitiv să plătească aproape 5 miliarde de lei magistraților. Înalta Curte a respins recursul Executivului pentru restanțele salariale
MONDEN
Irina Rimes
Exclusiv
16:25
Irina Rimes, prima apariție la un eveniment, după anunțul plecării de la Vocea României. Proiectul în care s-a implicat pro bono
Roxana Hulpe și Rareș Cojoc
15:21
Cum a apărut Roxana Hulpe alături de Rareș Cojoc în sala de dans: „Avem o lună la dispoziție!”
POLITIC
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
15:18
Ilie Bolojan avertizează că votul pentru Guvernul Niculescu ar putea costa PNL „nu doar politic, ci și personal”
Nicușor Dan
14:34
Ce spune Nicușor Dan despre un guvern cu puteri depline, de săptămâna viitoare: „Vorbim de acorduri politice”
Ultimele știri
16:35
Cristina Șișcanu a spus de ce a fost dată afară de la Antena 1: „Acum nu mai există în televiziune”
16:30
Traseul aprobat pentru Centura Craiova Sud-Vest: proiect de 15 kilometri între DN56 și DN6
16:30
Arestată de comuniști, devenită regina misterului. Scriitoarea căreia destinul i-a rezervat o răsturnare spectaculoasă!
16:28
Cărțile uneia dintre cele mai cunoscute autoare contemporane, retrase din toate librăriile din Marea Britanie
TRENDING
07:12
Spitalul modular din Pipera, în valoare de 5 milioane de euro, furat la bucată. Au dispărut aproape toate aparatele de aer condiționat
08:08
Alegerile prezidențiale din 2024, anchetate de Parchetul General. Dosar penal, după 600 de sesizări
09:48
Ce echipă a rămas în competiția Asia Express după Cursa pentru Ultima Șansă
07:00
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
Coş de rufe pe o maşină de spălat, alături de recipiente detergent pe un blat de bucătărie
15:55
Cum alegi cel mai bun detergent de rufe în funcție de țesătură. Ghid complet
Cum se spală o șapcă - Sursă foto: Shutterstock
15:08
Cum se spală o şapcă sau o pălărie fără să se strice sau să-şi piardă forma
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
13:20
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
O cunoscută cântăreață de muzică populară din Serbia a lăsat scena pentru  viața de șofer de TIR, în SUA. Sursă foto: Oleg Jerković/Ringier./Zena Blic.
11:04
O șoferiță de TIR conduce câte 1.000 km fără oprire în SUA. „Cel mai greu e când explodează roata”, spune fosta cântăreață din Serbia
Tiramisu World Cup, un tiramisu construit sub forma de rotund, pe o farfurie. O persoană pune praf de cacao peste el
10:57
Secretul unui tiramisu bun, într-un singur cuvânt, dezvăluit de o avocată care participă la Cupa Mondială de Tiramisu de la Treviso
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. Imagine cu caracter ilustrativ: Sursă foto: Hepta.
14:23
Trei minori din România, cercetați de DIICOT și SRI pentru propagandă teroristă. Unul dintre adolescenți scria ghiduri despre cum să păcălești serviciile secrete
accident avion Gura Portiței
13:00
Mihail Pojoga a murit în accidentul aviatic de la Gura Portiței la șapte ore după ce s-a prăbușit cu un alt avion. Povestea zilei fatidice pentru experimentatul pilot
Două blocuri, albe, balcoane cu sticlă - Nordis
12:54
Curtea de Apel București a ridicat sechestrul pe apartamentele Nordis de 100 de milioane de euro din Mamaia, dar averea familiei Ciorbă rămâne blocată
O dronă de război deasupra mării, este vizată de o țintă care să o distrugă
12:28
Un nou mesaj RO-Alert în Tulcea după ce o dronă a fost detectată în Marea Neagră lângă Insula Șerpilor
Fermier care traverseaza un camp
10:11
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel