Locuitorii din Izvoarele simt că trăiesc sub o bombă cu ceas de când a început seria de cutremure, care încetîncet le distrug casele şi le macină nervii.
Nimeni nu a putut până acum să le spună cauza pentru seisme, ci doar se trezesc în fiecare zi cu un nou specialist care vine să facă măsurători, notează datele într-un carneţel, apoi pleacă la fel cum a venit.
În acest timp, pereţii au început să se crape şi, la cum arată situaţia, oamenii se tem că nu va mai dura mult până ce locuinţele li se vor prăbuşi.
Confruntaţi cu teama de a rămâne în prag de iarnă sun cerul liber, mai nou au aflat că nici cei care au casele asigurate nu ar fi mai puţin afectaţi. Emil Dragomir, consilier local la Primăria Slobozia Conachi, unde mai multe case au fost distruse de viituri, i-a avertizat că firmele de asigurări ar fi încercat să îi ţepuiască pe sărmani.
“Oamenii să nu păţească exact ca la inundaţii, când cei de la firmele de asigurări au venit la unele persoane şi au încercat să le răscumpere asigurările pe sume mult mai mici”, a spus Emil Dragomir. De altfel, o femeie care se află în această situaţie, se pregăteşte să meargă în instanţă.
“Am casa distrusă în proporţie de 75% de inundaţii, dar şi de cutremurele de acum. Aşa au decis cei care au evaluat pagubele. Asigurarea e de 20.000 de euro, însă cei care au venit de la firma de asigurare au vrut să îmi dea doar 1.000 de lei! Au reuşit să-i păcălească pe unii bătrâni, dar eu îi dau în judecată”, a spus disperată femeia.
Cutremurele care au zguduit în ultima perioadă mai multe sate din judeţul Galaţi au pus în alertă autorităţile. Micuţii au fost învăţaţi să se ascundă sub bănci în caz de cutremur
Pentru a se asigura că, în caz de nevoie, toată lumea ştie ce are de făcut, la o şcoală din municipiul Galaţi s-a făcut, ieri, o simulare în caz de cutremur. Micuţii au învăţat cum trebuie să reacţioneze, în ce locuri se pot adăposti şi cum să se ajute în cazul în care unul dintre ei este rănit.