Cercetătorul britanic Brian Cox a precizat într-o conferinţă susţinută la British Science Festival că în câteva sute de ani omul poate călători în viitor, în baza teoriei generale a relativităţii, enunţată de Albert Einstein.
"Oamenii vor putea să călătorească câteva sute de ani sau chiar câteva mii de ani în viitor, dacă vor călători cu o viteză foarte mare, apropiată de viteza luminii", a explicat Brian Cox, profesor de fizica particulelor la Universitatea Manchester.Totul va fi posibil cu ajutorul unei maşini a timpului, susţine Cox.
"Principala întrebare care se pune este aceasta: «poate fi construită o maşină a timpului?». Răspunsul este acesta: «da, ca să putem să călătorim în viitor»", a adăugat el.
Potrivit lui Cox, călătoria în timp a fost deja posibilă, însă la o scară mult mai mică. El a explicat că trebuie să se lucreze la tehnoogie care să acceleze obiectele de mărimi mari şi că, odată ajunşi în viitor, oamenii vor avea libertate totală de mişcare.