Tema sub care este marcată în 2016 Ziua internaţională de conştientizare a autismului se intitulează ”Autism şi Agenda 2030: Includere şi neurodiversitate”.

În București, sâmbără, familiile copiilor și tinerilor cu autism și susținători ai cauzei, alături de organizațiile membre FEDRA (Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist) au participat la un miting și un marș de solidaritate. Participanții au pornit la ora 12:00 din fața Parcului Unirii, punctul de întâlnire, și au mers până în fața Parcului Colțea, unde au fost lansate baloane albastre, culoarea autismului. De asemenea, tot în semn de solidaritate, mai multe clădiri importante din România vor fi iluminate în albastru. În București, vor purta această culoare Palatul Cotroceni, Ateneul Român, Palatul Victoria și Hotelul JW Marriott.

Ziua internațională de conștientizare a autismului a fost instituită de către Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția 62/139, adoptată la 18 decembrie 2007, fiind propusă de reprezentanții Statului Qatar și sprijinită de către toate statele membre.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care o femeie a fost călcată de propria mașină, „condusă” de băiețelul ei
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care o femeie a fost călcată de propria mașină, „condusă” de băiețelul ei
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Viva.ro

Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Libertateapentrufemei.ro
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Alimentul care întărește imunitatea și pe care fiecare român îl are în cămară. Mihaela Bilic: „Are de două ori mai multă vitamina C”
FANATIK.RO

„I-au furat cariera Simonei Halep. Jucătorii sunt tratați diferit”. Kyrgios contraatacă în „cazul Sinner”
GSP.RO

Orașul din România care a început să fie din ce în ce mai vizitat. Turiștii sunt încântați de prețuri și condiții: “Avem toate condițiile”

Kate Middleton, fotografiată în drum spre biserică. Cum arată Prințesa după lupta cu cancerul / FOTO
Unica.ro

Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Diamantul neșlefuit al litoralului românesc. De ce aleg să se cazeze aici tot mai mulți turiști: "Este un avantaj foarte mare"
Observatornews.ro
Diamantul neșlefuit al litoralului românesc. De ce aleg să se cazeze aici tot mai mulți turiști: "Este un avantaj foarte mare"
Horoscop 28 august 2024. Berbecii sunt dornici să își schimbe preocupările și odată cu ele și dispoziția generală, mai ales bucuriile vieții
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI