30 Iul. 2018 19:59 , de Valentina Postelnicu

Băsescu îi atacă dur pe polițiștii care l-au amendat pe românul din Suedia: ”Mi-aş dori să vă văd acţionând ferm, când tricolorul este pângărit!”

Distribuie

Băsescu îi atacă dur pe polițiștii care l-au amendat pe românul din Suedia: ”Mi-aş dori să vă văd acţionând ferm, când tricolorul este pângărit!”, a spus fostul președinte, într-o postare pe Facebook. ”Măi poliţiştilor, luaţi-i numerele buclucaşe, daţi-i o amendă şi lăsaţi-l în Plata Domnului. Ce ziceţi, n-ar fi ceva mai inteligent dacă aţi proceda aşa? Sau poate pe voi abordările inteligente vă enervează?”, a mai scris Băsescu.

Băsescu a criticat dur modul în care Poliția Română a gestionat episodul românului din Suedia, care  venit în țară cu un autoturism care avea un număr anti-PSD.

'Slugărnicia unor şefi din poliţie face din România un stat ridicol, de parcă nu ne-ar fi fost de ajuns Viorica Vasilica. De Ziua Imnului, zilele trecute, tricolorul a fost arborat în secuime alături de un drapel negru. Tot în secuime, adesea, primarii arborează steagul secuiesc pe primării si consilii judeţene în locul drapelului naţional. Nu se întâmplă nimic, nici poliţiştii şi nici procurorii nu fac dosare penale, nu fac conferinţe de presă. În schimb, toată poliţia, în frunte cu comisari, chestori şi omniprezenţi lideri sindicali, sare cu picioarele pe un tânăr (ce-i drept nici el foarte inspirat) care a dobândit legal în Suedia un număr de înmatriculare, care îi deranjează pe liderii PSD', a scris Băsescu. 

Fostul șef al statului le transmite un mesaj polițiștilor: 'Măi poliţiştilor, luaţi-i numerele buclucaşe, daţi-i o amendă şi lăsaţi-l în Plata Domnului. Ce ziceţi, n-ar fi ceva mai inteligent dacă aţi proceda aşa? Sau poate pe voi abordările inteligente vă enervează? Mi-aş dori să vă văd acţionând ferm, deschizând dosare penale şi făcând conferinţe de presă când tricolorul este pângărit'. 

Răzvan Ștefănescu, șoferul care a devenit celebru grație numărului de înmatriculare anti-PSD, a primit, luni dimineață, o lovitură dură. Polițiștii de la Rutieră i-au ridicat permisul de conducere, l-au lăsat fără plăcuțe și au deschis dosar penal pe numele său. Motivul: nu are voie să circule în România cu numărul de înmatriculare preferențial (M**E PSD), pe care l-a înregistrat în Suedia.

Acest lucru deși Ambasada Suediei precizare, pe Facebook, că numărul de înmatriculare este valid și pe teritoriul României.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop marți, 23 octombrie 2018. Scorpionii sunt în centrul atenției
Loading...
Comentarii