Povestea uimitoare a unei tinere de 21 de ani a impresionat întreaga lume. Aceasta a fost diagnosticată cu o formă agresivă de leucemie, iar în timpul tratamentului a luat o bacterie din spital și a suferit numeroase complicații, în urma cărora inima i s-a oprit de trei ori, însă de fiecare dată a reușit să revină la viață, uimindu-i până și pe medici.
Jessica Morgan Price din Marea Britanie susține că „s-a întors din morți” de trei ori, după ce inima ei s-a oprit tot de atâtea ori în timp ce se lupta cu cancerul. Avea doar 19 ani când fost diagnosticată cu o formă agresivă de leucemie și imediat a început chimioterapia. Însă, a luat o bacterie din spital, stafilococul auriu, și a suferit complicații grave, cedându-i mai multe organe, având dificultăți de respirație și pneumonie.
Devenise atât de bolnavă, încât medicii au fost nevoiți să o pună în comă indusă ca să îi salveze viața. În primele patru zile în care se afla în stare de inconștiență, inima i s-a oprit de două ori, fiind conectată la aparate să o ajute să respire. Doctorii i-au avertizat părinții să se pregătească pentru ce e mai rău, pentru că s-ar putea să nu supraviețuiască.
După două săptămâni, inima i s-a oprit iar, de data această pentru un minut întreg, iar medicii au început să o resusciteze și să-i facă injecții cu adrenalină, sperând că vor reuși să o aducă la viață. În mod miraculos, Jessica și-a revenit din nou și chiar a reușit să respire singură. Încet, încet, și-a recâștigat și mobilitatea și și-a revenit complet, de un an de zile cancerul fiind în remisie. Morgan și-a făcut acum o fundație caritabilă cu care ajută și alți copii bolnavi de leucemie. „Cred că în viață câteodată trebuie să treci prin Iad ca să vezi că Raiul este chiar după colț”, a spus tânăra.