EXCLUSIV/ Mama copilului care și-a ucis bunica nu s-a mai întors în ”casa groazei”

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Viața în familia băiatului de 9 ani, care și-a ucis bunica pentru că nu l-a lăsat să se joace la calculator, este departe de a reveni la normal. Nimic nu mai poate fi cum a fost. O spun mai ales vecinii, care s-au împărțit în două tabere. Unii îi acuză pe părinți și nu ezită să o spună cu voce tare, alții  preferă să rămână în spatele ușii, cu propriile lor opinii. Un lucru e cert. Din după-amiaza aceea, nimeni nu a mai locuit în ”apartamentul groazei”.

Arhiva foto

În blocul din cartierul bucureștean 1 Mai, scenariile continuă să curgă, alimentate mai ales de faptul că familia Dinulescu, mama, care este medic în București, și cei doi copii nu au revenit până acum în casa unde s-a întâmplat nenorocirea. Au fost zilele crunte, în care doctorița s-a ocupat de înmormântarea mamei sale, ucisă de propriul fiu. Înmormântarea a avut loc la Craiova și familia îndurerată, date fiind circumstanțele, și-a dorit ca totul să se întâmple foarte discret.

În timp ce mama lor s-a ocupat de funeraliile bunicii, băieții au rămas internați de Centru de Asistența Socială și Protecția Copilului din Sectorul 1. După înmormântare, mama lor a ales să li se alăture și locuiește, încă, alături de copii, în centrul respectiv.

Doar ieri (n.r. - marți), spun vecinii, femeia a trecut pentru câteva ore prin apartamentul unde a avut loc tragedia, ca să ia, probabil, niște lucruri necesare sau haine de schimb. Reacția celor care au întâlnit-o nu a fost una încurajatoare, vecinii povestind că ”au fost voci” care au acuzat-o direct. ”I-au zis că are un copil criminal, că unde a văzut copilul așa ceva, dacă nu în familie? Că e ceva în neregulă cu băiatul, dacă a fost capabil să ucidă cu atâta forță”, a povestit una dintre femeile din bloc, dar care nu a vrut să-și exprime și propria opinie despre această situație.

Intuind, probabil, atitudinea opiniei publice, mama băiatului a decis să mai rămână în centrul de asistență, alături de cei doi băieți ai ei.

Din informațiile noastre, nici situația în Centrul de Asistență Socială nu este prea bună. Între cei doi frați ar fi început să apară tensiuni, cel mic fiind foarte afectat de dispariția bunicii. Băiatul de noua ani care și-a ucis bunica pare în continuare să nu conștientizeze ce a făcut și să fie calm, dar totuși mai tăcut decât în primele zile, în timp ce fratele lui mai mic este din ce în ce mai supărat. Susele noastre susțin că și tatăl copilului a încercat să se implice și s-o ajute pe fosta soție să depășească momentul. Bărbatul a fost văzut mergând în vizită la Centrul de Asistență Socială.

”Deși nu mai ținea legătura cu familia, acum a apărut și a stat de vorbă cu copiii, cu fosta soție. A ieșit cu copiii la plimbare pe acolo, prin curte. Băiatul cel mare, care este foarte inteligent, a început să-și dea seama de ce a făcut, dar probleme vor fi și cu cel mic, pentru că era tare atașat de bunica și e posibil să ajungă să-și învinovățească fratele. Situația acolo e tare încurcată ”, a mai spus sursa noastră.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Luca Niculescu
20:43
Ideile principale din programul de guvernare al lui Luca Niculescu: reformă la ANAF, pensiile indexate anual și finalizarea a 4 autostrăzi
Avion Wizz Air
19:42
Wizz Air își mută temporar zborurile de la Timișoara la Arad în noiembrie 2026
MONDEN
Steve Ant | sursa foto: Instagram
Exclusiv
17:47
Emisiunile la care ar vrea să participe fostul iubit al Ramonei Olaru: „Îmi place”. S-a lansat la „Românii au talent”
Cristina Șișcanu | sursa foto: Kanal D2
16:35
Cristina Șișcanu a spus de ce a fost dată afară de la Antena 1: „Acum nu mai există în televiziune”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu
20:34
Luca Niculescu, despre programul de guvernare și lista miniștrilor: „Este o formulă mai puțin obișnuită în România”
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
20:29
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus la Parlament lista finală a miniștrilor propuși pentru Guvern
Ultimele știri
22:12
Universitatea Craiova a fost la doar 9 minute de a învinge Getafe în debutul din Conference League
22:11
Când are loc votul pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Calendarul audierilor miniștrilor
21:53
Ucraina nu mai are rachete pentru sistemele Patriot, în timp ce Putin implementează un plan ca orașele Kiev, Harkov și Odesa să devină imposibil de locuit până la iarnă
21:40
Șantierul lotului 1 din A0 Nord: Șanse pentru deschiderea parțială între DN1, DN1A și DN7 până la sfârșitul anului 2026
TRENDING
10:19
Cultura care poate aduce peste 30.000 de euro pe hectar, rezistă la secetă și se păstrează chiar și un an. Un român a plantat deja 40 de hectare în Teleorman
09:48
Ce echipă a rămas în competiția Asia Express după Cursa pentru Ultima Șansă
21:50
Horoscop 16 octombrie 2026. Berbecii trebuie acum să aleagă care sunt pasiunile pe care merită să le cultive în continuare
07:00
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
La câte zile de concediu ai dreptul legal - Sursă foto: Shutterstock
17:44
La câte zile de concediu ai dreptul, în funcție de vechimea în muncă. Ce prevede legea
Rodica Ojog-Brașoveanu. Fotomontaj generat cu inteligența artificială
16:30
Arestată de comuniști, devenită regina misterului. Scriitoarea căreia destinul i-a rezervat o răsturnare spectaculoasă!
Coş de rufe pe o maşină de spălat, alături de recipiente detergent pe un blat de bucătărie
15:55
Cum alegi cel mai bun detergent de rufe în funcție de țesătură. Ghid complet
Cum se spală o șapcă - Sursă foto: Shutterstock
15:08
Cum se spală o şapcă sau o pălărie fără să se strice sau să-şi piardă forma
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
13:20
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Palatul Telefoanelor
18:56
Palatul Telefoanelor din București, scos la vânzare prin licitație: Cât cere proprietarul
Ioana Dogioiu
18:38
Magistrații trebuie să mai aștepte ca să primească restanțele salariale: de ce Guvernul Bolojan nu le poate plăti
Un avion Anima Wings pe pistă
18:13
AnimaWings prelungește suspendarea temporară a zborurilor după ce Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență
Lucrări la blocul din Rahova afectat de explozie la un an de la deflagrație
Reportaj
16:48
„Punem chirpici în fisuri și mergem mai departe!” Cum își continuă viața locatarii blocului din Rahova afectat de explozie
Fermier care traverseaza un camp
10:11
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel