Numele lui Gabriel Oprea, Victor Ponta, Dan Turturică și Horia Georgescu apar în dosarul de corupție al lui Ionel Arsene

Comentează
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, este judecat pentru trafic de influență.

Dosarul lui Ionel Arsene devoalează, încă o dată, mecanismele sensibile ale faptelor de corupție, cât de greu se probează acest gen de fapte și cum persoane cu funcții lucrează pentru cercuri restrânse deși sunt numite de cetățeni pentru a le servi interesele.

Fostul deputat de Neamț, Ionel Arsene, a fost reținut de procurorii DNA dar eliberat imediat, sub control judiciar, de un magistrat de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bacău.

În dosarul fostului demnitar al statului român se prezintă pe larg trocul politico-penal dintre acesta și fostul edil al orașului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan.

Astfel, pentru 100.000 de euro pe care Gheorghe Ștefan i-a dat în anul 2013 lui Arsene, acesta din urmă se angaja să intervină la fostul șef al ANI, Horia Georgescu, care mai departe trebuia să „tragă sforile”, de așa natură, la nivelul instituției conduse de el la acea vreme, astfel încât, unul dintre rivalii politici ai edilului din Neamț, Culiță Tărâță - președintele de la acea vreme a Consiliului Județean Neamț, să se aleagă cu un dosar de incompatibilitate „manufacturat” ilegal în laboratoarele ANI.

Banii au fost primiţi pentru a fi înmânaţi de Ionel Arsene prin intermediari, precum consiliera personală şi redactorul şef al cotidianului România Liberă, Dan Turturică, lui Horia Georgescu, persoană asupra căreia deputatul PSD Arsene a lăsat să se creadă că are influenţă în mod indirect.

Denunțul lui Pinalti

Fostul edil din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan este martor denunțător în acest dosar, iar motivele sunt simple. La el nu s-au întors 80.000 de euro din cei 100.000 de euro dați lui Arsene în restaurantul bucureștean pentru „aranjarea” lui Tărâță.

Trocul penal a picat, potrivit datelor din dosar, în anul 2014, când Culiță Tărâță, a murit, iar înțelegerea nu fusese dusă la bun sfârșit de către intermediarii lui Arsene până la acel moment.

Scopul oferirii sumelor de bai este limpede, potrivit interceptărilor din dosar. Arsene a fost surprins spunând într-un dialog cu o persoană că „banii au fost pentru ca să-l execute cineva pe ăla, pe Culiță”.

Mecanisme „josnice”

„Ori folosirea acestei instituţii pentru înlăturarea unui adversar politic relevă din punctul de vedere al parchetului o periculozitate deosebită chiar dacă un asemenea mod de acţiune este afirmat de către inculpat iar mobilul acesta îl putem caracteriza ca fiind unul josnic”, au susținut procurorii DNA care au avut de-a face cu acest dosar, în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bacău.

Potrivit denunțului edilului de Neamț dar și a susținerilor acestuia ce reies din interceptările procurorilor pe filieră se afla și redactorul șef al unei publicații centrale, care ar fi avut rolul de a „pasa” banii de la Arsene mai departe la șeful ANI dar și de a publica o serie de materiale ce-l vizau pe rivalul lui Gheorghe Ștefan.

„Remiterea sumei de bani nu a avut finalitatea urmărită, motiv pentru care în anul 2014, ŞG ( Gheorghe Ștefan - n.r.) i-a cerut explicaţii lui Ionel Arsene, însă acesta din urmă a afirmat că sunt influenţe politice - din partea numitului OG, preşedinte UNPR (Oprea Gabriel - n.r.) şi a preşedintelui PSD, VP (Victor Ponta - n.r.), şi că s-a amânat luarea unei decizii până după alegerile prezidenţiale din 2014, alegeri în care aveau nevoie de susţinerea lui Culiță Tărâță”, se mai arată în dosarul procurorilor.

Stop-joc

Stategia lui Gheorghe Ștefan de eliminare a rivalului său politic a suferit un blocaj intempestiv. Cel pe care îl vroia anchetat de Agenția Națională de Integritate a murit, iar toată schema perfectată de acesta a rămas în aer.

Vestea că planul s-a năruit a fost primită de Gheorghe Ștefan în arest, unde a fost plasat de judecătorii ICCJ, cu o lună înainte de decesul lui Tărâță.

În lumina acestor involuții edilul și-a cerut în mod firesc banii înapoi dar din suta de mii dată în resturantul bucureștean Ștefan a primit înapoi doar 20.000 de euro.

„După ce măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar - 19.06.2015 -Gheorghe Ștefan a luat legătura cu Ionel Arsene şi i-a solicitat şi diferenţa de bani.

Ionel Arsene a motivat că nu are suma de bani în numerar (afirmând că banii primiţi în 2013 au fost daţi mai departe pentru atingerea scopului) dar pentru restituirea unei părţi din suma datorată va face demersuri astfel încât firmei Izopoint, controlată de Vasile Panaite ( actualul prefect al județului Neamț - n.r.) să-i fie atribuită o lucrare de către Primăria Icuşeşti, jud Neamţ.

Din profitul ce urma a fi obţinut, Panaite urma să-i dea şi lui Gheorghe Ștefan o parte, fără a fi stabilită o sumă anume. În anul 2015 Panaite era primarul comunei Dragomireşti şi o persoană apropiată atât de Arsene cât şi de Ştefan.

Ulterior, între Gheorghe Ștefan şi Vasile Panaite au avut loc discuţii în legătură cu suma de bani promisă, însă cel din urmă a motivat că nu a obţinut profit întrucât Izopoint a subcontractat o parte din lucrări unei firme controlate de Arsene, firmă care a supraevaluat lucrările”, se mai arată în dosarul de corupție.

Promisiunea unei ordonanțe de grațiere

În fața procurorilor anticorupție fiul lui Gheorghe Ștefan, martor al edilului, legat de scoaterea banilor din bancă și parțial în unele discuții avute de tătl său cu dostul deputat Arsene pe tema restituirii lor, că o promisiune făcută de Arsene a fost aceea că tatăl său sva fi bine întrucât PSD va da o ordonanță de grațiere.

„După condamnarea definitivă a tatălui său (3.10.2016), la cererea acestuia, l-a contactat din nou pe AI şi i-a transmis un bileţel scris de ŞG. Întâlnirea dintre martor şi AI a avut loc în biroul acestuia din urmă din Consiliul Judeţean Neamţ, la sfârşitul lunii ianuarie 2017. După ce a citit biletul AI i-a zis că e ok şi tatăl său să stea liniştit întrucât PSD va da o ordonanţă de graţiere în următoarele zile”, se arată în filele cazului.

Ce datorie?

După ieșirea din penitenciar Gheorghe Ștefan s-a dus după bani. Vroia înapoi de la Arsene cei 80.000 de euro din cei 100.000 dați în total pentru „debarcarea” rivalului său.

Potrivit declarațiilor din dosar Arsene ar fi evitat să se vadă cu Ștefan după ce s-a eliberat din penitenciar dar și cu concubina acestuia, iar despre datoria de 80.000 de euro fostul deputat a spus că va încerca să i-o restituie lui Pinalti, care a transmis că este de acord să îi fie dați și în rate.

„Martorul a precizat că AI a confirmat că îi datorează o sumă de bani lui ŞG şi că această datorie ar proveni dintr-o înţelegere politică pe care cei doi au avut-o privind eliminarea lui TC şi urgentarea unui dosar de incompatibilitate a acestuia, lucru care însă nu s-a întâmplat”, se mai arată în dosarul de la instanță.

Apoi au urmat discuțiile dintre concubina fostului edil, intermediarul acestora, Vasile Panaite și Arsene Ionel.

Astfel, prin Panaite, Arsene i-a transmis trimisei lui Ștefan că el nu simte că mai are vreo datorie față de el, pe motiv că „banii au fost daţi conform unei înţelegeri, chiar dacă scopul nu a fost atins”.

„Da bă, mi-o dat 100.000 de euro...”

Vasile Panaite (VP): …pentru el (Ionel Arsene - n.r.) nu există aşa ceva, adică ţi-o spun prieteneşte, care bani, am avut o înţelegere, nu s-o putut rezolva…

Concubină: …şi banii? De ce nu dă banii înapoi? Deci spune-i aşa…spune-i : O zis Gigi, băi, nu s-a rezolvat înţelegerea cum zice el…cu…ăsta…

VP: …dar ştie şi el… cu T…

.....

Concubină: Tu trebuie să-i spui: Băi I, eu ştiu că o dat banii… că tu…doar ştii din discuţii…

VP: Dar o recunoscut el…dar o recunoscut el, zice: Da bă, mi-o dat 100000 de euro… şi n-o să rezolve…pe care i-am dat…nu s-o putut rezolva că nu ştiu ce…i-am dat 20000 de euro lui G înapoi…

Concubină: Da!...

VP: Ceva de genul ăsta…

.............

Concubină: Da, da…tu nu ştiai de la Pin?

PV: Nu…mi-a zis după el…mi-a zis…ă…el aşa mi-a zis: Băi trebuie să-mi dea dracul ăsta nişte bani!... şi…dar mi-o recunoscut A : Da bă, uite… atuncea când o fost, când trebuia să-l împachetăm pe ăsta…”,  discutau cei doi.

Nu reprezintă pericol

Președintele CJ Neamț Ionel Arsene a fost reținut, joi, de procurorii DNA de la Bacău după ce a primit 100.000 de euro ca să-și folosească influența la ANI. La data comiterii faptelor, Arsene era deputat în Parlamentul României și președintele PSD Neamț. La scurt timp preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a fost plasat sub control judiciar de către magistraţii Tribunalului Bacău.FOTO: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEACitește și Ce i-a plăcut lui Kelemen Hunor la Viorica Dăncilă: A răspuns la toate întrebările fără să se uite la Dragnea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
MONDEN
Lady Gaga si iubitul ei, Michael Polansky. Sursa FOTO/ Instagram
10:06
Lady Gaga a născut în mare secret. Primele imagini cu bebelușul artistei și al lui Michael Polansky
Echipa de la „România, te iubesc” | Foto: PRO TV
10:00
Ce se întâmplă cu emisiunea „România, te iubesc”: „Noi încă sperăm”. Anunțul făcut de PRO TV
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
10:40
Economii de peste 50.000 de euro, aruncate la gunoi, în Polonia. Ce a făcut femeia care i-a găsit
10:19
Dan a murit la World Trade Center, soția a cheltuit despăgubirea de 5 milioane de euro: „Pantofi, genți, rochii, călătorii exotice, chirurgie plastică. A plătit și operații estetice pentru prietenele ei!”
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Un troller negru care are roțile date cu banda adeziva gri
09:24
De ce ar trebui să pui banda adezivă pe roțile valizei înainte să pleci în vacanță. Trucul simplu care te scapă de murdărie
Doctorul și pacientul stând și discutând ceva unul lângă celălalt la biroul alb din clinică
08:02
Un pensionar a plătit peste 1.700 de euro pentru 10 minute la medic, în Elveția
Atokos, numită și „Insula Purcelușilor”, atrage mii de turiști în plin sezon. Insula din Grecia este una dintre cele mai populare destinații. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Satul din Prahova unde bucureștenii au cumpărat aproape toate casele. Sursă foto: Captură Youtube.
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate