Un echipaj al unei ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța a trăit clipe de groază după ce un autotren i-a tăiat calea.
Ambulanța de tip B2 se îndrepta la o solicitare spre Dunăreni, dinspre Cernavodă. Se pare că ambulanța se afla în depășirea unui autotren, iar șoferul acesteia nu i-a văzut și a încercat să vireze pe un drum la stânga.
Pentra a evita impactul, ambulanțierul a tras stânga de volan, iar autospeciala a intrat în zidul unei case părăsite. Din fericire, echipajul medical nu a fost rănit.
Ambulanța se deplasa în regim de urgență spre o pacientă tânără, care avea metroragie.
Citește și: