O femeie în vârstă de 47 de ani, din Târgoviște, a fost prinsă vineri seara de controlorii din Ploiești circulând fără bilet pe traseul cu numărul 40. Controlorii erau însoțiți de polițiștii comunitari.Ca să scape de amendă, femeia a prezentat nu propria carte de identitate, ci o legitimație RATP mai veche, care avea și un CNP. Numai că, la o simplă verificare, oamenii legii au realizat că femeia a dat CNP-ul unei persoane decedate, a dezvăluit observatorulph.ro.
Cuprins:
Fiindcă a vrut să păcălească și s-a folosit de datele personale ale altcuiva pentru a evita o amendă de numai 25 de lei, femeia din Târgoviște, care a fost dusă imediat la sediul poliției, riscă să ajungă la închisoare.Gestul său se pedepsește cu închisoarea între 3 luni și 3 ani.
VIDEO ȘOCANT – SECRETELE „COLECTIV”: Minciunile care au dus la viermi pe rănile pacienților din România. "În niciun raport medical al arșilor transferați în străinătate nu au fost consemnate analizele legate de bacteriile nosocomiale depistate!"Despre norvegieni, de la români. Cum trăiesc, cum își educă copiii, cât beau, ce mănâncă. Și ce putem învăța noi înșine de la românii care conviețuiesc cu eiAntena discută cu ANAF să răscumpere turnul confiscat după condamnarea lui Voiculescu!