Rivalitatea dintre Adelina Pestriţu şi Ilinca Vandici continuă. De această dată, Ilinca o va înlocui pe fosta soţie a lui Vârciu la emisiunea "D-Paparazzi", după ce va termina proiectul estival "O iubire de-o vară". Relaţia dintre cele două nu este nici pe departe una frumoasă.
În urmă cu câteva luni, din postura de invitată a emisiunii "Wowbiz", Ilinca nu a ezitat să o atace pe tema Liviu Vârciu. "Se vede că e o chimie între voi!", i-a spus la un moment dat Adelina Ilincăi Vandici, când între cei doi avusese deja loc o întâlnire. "De unde ştii tu asta?", a repezit-o la vremea respectivă Ilinca pe gazda emisiunii. Adelina a făcut feţe feţe şi a părut că nu mai are replică în faţa Ilincăi.