Studiile făcute pe mai multe tipuri de produse destinate copiilor de specialiștii în medicină și de cei în nutriție arată că acestea au foarte multe componente chimice, care după o anumită perioadă de timp dezvoltă diferite afecțiuni.
Pentru a evita îmbolnăvirea copiilor, aleșii vor ca toate produsele destinate acestora, în special sucurile și dulciurile, să fie foarte concret inscripționate, în așa fel încât toți cei care le consumă să știe la se expun.
Concret, copiii și părinții vor ști la ce boli se pot expune atunci când consumă sucuri, dulciuri sau alimente, întrucât pe eticheta fiecărui produs de acest fel va fi scris, pe lângă compoziție, și ce boli pot provoca respectivele produse.
”Nu este normal ca pe etichetele produselor destinate în special copiilor să nu fie trecute bolile pe care le pot contacta în urma consulului acestora. Foarte multe sucuri, dulciuri sau alimente conțin produși chimici care dezvoltă anumite boli. Copiii sunt expuși astfel obezității, diabetului sau chiar cancerului, dar, neștiind că ceea ce bagă în gură le poate face rău, ei le consumă, întrucât au gust foarte atractiv. De aceea, pe fiecare produs vom obliga producătorul săm treacă, pe lângă componentele acestuia, și ce afecțiuni provoacă”, spun pentru Libertatea aleșii care lucrează la această lege.
Potrivit unui studiu privind calitatea băuturilor destinate copiilor, realizat de o echipă de experți a Asociației Pro Consumatori (APC), sucurile pentru copii din comerț conțin, pe lângă zahăr în exces – 5 lingurițe/pahar, îndulcitori sintetici cum ar fi: aspartam, sucraloză, accesulfam K, ciclamat de sodiu, zaharinat de sodiu - ce au o putere de îndulcire care poate fi de până la 600 de ori mai mare decât zahărul. Aceștia pot declanșa boli precum Alzheimer, Parkinson, Basedow-Graves (ochi ieșiți din orbite), epilepsie, scleroză multiplă, diabet și chiar depresie.
Dintre cele 35 de băuturi răcoritoare achiziționate de experții APC, toate conțin acid citric - un compus organic care poate provoca dureri abdominale și atacă smalțul dinților. Iar cel mai important lucru pe care ar trebui să-l știe părinții este faptul că cidul citric nu este recomandat în alimentația copiilor.
Coloranții sintetici descoperiți în sucuri, precum caramel sulfit de amoniu, carmoxină și verde natural CI 5, pot provoca reacții alergice, modificări cromozomiale, tulburări de respirație, dermatite și au potențial cancerigen. Mai mult decât atât, 54 % dintre băuturi analizate conțin între 4 și 11 aditivi, 40% conțin suc de fructe în proporție de până la 5%, iar 6% sunt colorate cu coșelniță – un colorant natural roșu obținut dintr-o specie de gândac din America de Sud.