Când, în ziua de 6 iunie, 19 iunie pe stil nou, 1906, regele Carol I dădea semnalul tragerii celor 101 salve de tun ce marcau inaugurarea marii expozitţii jubiliare naţionale, cunoscută ca Expoziţia Generală Română, în faţa celor prezenţi s-a ridicat cortina de pe un ”tablou” fascinant, dar şi uriaş, totodată: pe cele 4 hectare ale parcului se aflau drumuri şi şosele însumând 30.000 de metri patraţi(mp), alei şi poteci însumând 71.000 mp, un lac interior de 20.000 mp, plantaţii, pajişti şi aranjamente florale ce se întindeau pe 186.000 mp, 5.400 de lămpi incandescente, dar şi 34 km de cabluri electrice pentru iluminat. De asemenea, au fost plantate aproape 6.000 de conifere , 4.200 de arbori mari, 4.800 de arbuşti diferiţi şi circa 50.000 de plante forestiere.
Ideea organizării expoziţiei a avut-o marele om politic conservator, Take Ionescu, ministru de finanţe, în acel moment, în guvernul condus de D.A. Sturdza. Prin ea s-a dorit marcarea a 40 de ani de domnie - şi de realizări asociate acestora - ai regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului României, dar şi a 1.800 de ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian, momentul ”zero” al constituirii viitorului popor român. Planurile Expoziţiei au fost create de arhitectul peisagist francez, Edouard Redont, lucrările fiind făcute de arhitectul I.D. Berindei. Comisar General al manifestării a fost numit dr. C.I. Istrati, fost ministru şi collaborator apropiat al lui Take Ionescu.
Au fost ridicate pavilioane ce reflectau dezvoltarea industriala, agricolă, dar şi culturală a ţării, punându-se accent şi pe semnificaţiile naţionale de continuitate şi unitate ale românilor. Astfel, pavilionul regal a fost înălţat după modelul mănăstirii Cozia, cel al românilor transilvăneni a fost prezentat separate de cel al Ungariei, în ciuda apartenenţei din acel moment la Imperiul Austro-Ungar, iar cel bucovinean, deşi apărea ca o anexă a celui aparţinând aceluiaşi imperiu, era construit după modelul Bisericii Ortodoxe din Rădăuţi. De altfel, Expoziţia, dincolo de glorificarea realizărilor înfăptuite sub domnia lui Carol I, a fost şi un extraordinar moment de coagulare şi impulsionare a sentimentului naţional românesc, mai ales în condiţiile în care o bună parte din teritoriile naţionale se aflau incă în componenţa altor imperii.
Într-un Bucureşti ce număra pe atunci aprozimativ 300.000 de locuitori, Expoziţia Generală Română a adunat, în cele aproape 6 luni de existenţă, aproape 2 milioane de vizitatori, fiind zile în care s-au vândut şi 20.000 de bilete. La ora actuală, una dintre puţinele mărturii rămase in picioare de la acel grandios eveniment este Castelul Ţepeş. Puţin cunoscut chiar bucureştenilor, el a fost ridicat iniţial pentru a servi ca turn de apă, fiind transformat la scurtă vreme îân cazarmă pentru soldaţi. Astăzi, el este sediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Pe locul fostului Palat al Artelor ce trona peste ansamblul Expoziţiei din 1906 a fost ridicat, în 1963, Monumentul Eroilor.