Inuman! Își ține fetița, legată cu piciorul de un bolovan ca să nu fugă! Micuță își așteaptă părinții timp de nouă ore în soare la peste 40°C| VIDEO

Comentează

Imaginile dramatice cu Shivani, o fetiță în vârstă de 1 an şi 3 luni din India, fac înconjurul mapamondului, datorită tratamentului inuman practicat de părinții ei. În timp ce aceștia sunt la muncă, ei își lasă copila în curtea casei într-o căldură de peste 40 de grade Celsius, timp de nouă ore.

 
Sarta Kalara (23 de ani), mama micuței, lucrează la un șantier de construcții din apropiere, la săpat de şanţuri pentru cabluri de energie, în Ahmedabad, unde câștigă zilnic doar 250 rupees, echivalentul a aproape 4 dolari.

Însă, pentru că nu își permite să-și ducă copilul la o creșă, iar fratele fetiței, în vârstă de trei ani și jumătate, e prea mic ca să aibă grijă de ea, aceasta și soțul ei au recurs la o măsură extremă pentur a se asigura că fetița năzdrăvană nu va fugi acasă.

Așa că o lasă în curtea casei, legată de un picior cu o sfoară, care e prinsă la capătul celălalt de un bolovan, permințându-i un spațiu de mișscare de doar 1,5 m, unde stă în soare și în căldură la peste 40 de grade Celsius, timp de nouă oare.

„O leg ca să nu fugă pe drum. Fiul meu mai mare are trei ani și jumătate așa că încă nu e stare să aibă grijă de ea. În zonă este foarte mult trafic și nu am altă opțiune. Fac asta pentru siguranța ei”, a încercat mama să se explice, spunând că plânge în fiecare dimineață în care își leagă fiica.

<iframe width="640" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/c-o7XzQhTtU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
15:00
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
Mario Berinde
Exclusiv
14:58
Prima sentință în dosarul crimei între copii de la Cenei: 15 ani de detenție și daune morale de peste un milion de euro
MONDEN
Ispita Gabriella Barbu a fost 2 sezoane la „Insula Iubirii Spania”, apoi a venit la „Insula Iubirii” ediția din România
ExclusivInterviu
15:09
Ispita Gabriella de la „Insula Iubirii”, dezvăluiri neașteptate despre experiența din Spania: „Mi-a plăcut mai mult ediția din România”
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
ExclusivInterviu
14:44
Ce e „regizat” la „Insula Iubirii”. Radu Vâlcan a dezvăluit ce pățesc concurenții dimineața
POLITIC
siegfried-muresan-declaratii-parlamentul-romaniei-18-septembrie-2026
13:14
Primele declarații ale lui Siegfried Mureșan după desemnarea ca premier: „Sunt pregătit să formez un guvern serios”
siegfried-muresan -intalnire cu Ilie Bolojan si USR
11:37
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru formarea Guvernului: „Ne-am apucat de lucru”
Ultimele știri
15:27
Chinezii construiesc prima prima navă-mamă pentru drone subacvatice din lume
15:22
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
15:21
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
15:11
Huawei Watch GT 7 Pro review: smartwatch cu autonomie de invidiat pentru cei mai activi dintre noi
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
Un avion comercial alb staționează pe pistă, pregătit pentru îmbarcare, cu scara de îmbarcare desfășurată până la ușă
14:30
Paradoxul european al supraturismului: orașele majore încearcă să oprească valul de vizitatori, în timp ce extind capacitatea aeroporturilor
baby-unica
13:58
Revista Baby Unica lansează ediția de toamnă și prima întâlnire din seria Baby Unica Talks
Vedere aeriană a localității Borșa
13:15
Pensiunile agroturistice din România pierd teren în fața turiștilor. Numărul de înnoptări a scăzut cu peste 12% în primele luni ale anului
Un bărbat numără bancnote euro dintr-un portofel. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images
13:13
A muncit 43 de ani, inclusiv noaptea, în weekenduri și de sărbători, iar acum regretă că s-a pensionat: „Număr banii în fiecare zi”
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
seismograf inregistrand activitate seismica
07:14
Cutremur în România vineri dimineață, 18 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
Femeie în armata
07:00
Comandantul unității militare care a cerut favoruri sexuale unei subalterne atacă la Înalta Curte decizia de condamnare cu suspendare. Victima: „Voia să-l las să mă atingă”
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan