Scandal de spionaj: Directorul Black Cube le-a spus procurorilor DIICOT cum ar fi fost implicate preşedinţia şi serviciile în operaţiune

Comentează
Codruta Kovesi

O operaţiune susţinută de şeful SRI şi de preşedinţie, abuzuri ale Laurei Codruţa Kovesi şi cum s-a desfăşurat acţiunea de spionaj şi după arestarea celor angajaţilor Black Cube la Bucureşti. Toate acestea apar în depoziţia directorul general Black Cube, Dan Zorella, prezentată de Evenimentul Zilei.

Depoziţia lui Dan Zorella a avut loc pe 27 iunie. În 15 septembrie, Daniel Horodniceanu, şeful DIICOT, declara că aşteaptă să primească din Israel, de la comisia rogatorie, documentele probatorii. Evenimentul Zilei relatează, în exclusivitate, ce conţine documentul de interogare, aflat acum în dosarul de la DIICOT.

Dan Zorella a afirmat că în ianuarie 2016 a fost abordat de un conaţional care i-a vorbit despre un român, Daniel Dragomir, fost şef în serviciul de informaţii românesc, ce avea o problemă importantă de cercetat în România în legătură cu suspiciuni de corupţie ale şefei DNA, scrie EVZ.ro. Zorella a acceptat să vină la Bucureşti pe 1 februarie 2016 ca să vadă despre ce proiect este vorba. Nu a venit însă singur, ci cu un important om din serviciile secrete israeliene, Uri Levi, ieşit şi el “la pensie” şi despre care se ştie că a lucrat aproape de Meir Dagan, fostul şef al Mossad din periada 2002- 2011.

Au stabilit să se întâlnească la barul un hotelul din București, unde Dragomir urma să îl aştepte cu un măr şi un ziar pe masă ca să fie recunoscut. După câteva discuţii, cei trei au plecat la un restaurant unde a fost pus în discuţie proiectul pentru care Black Cube fusese contactată. La masă, scrie EVZ.ro, Uri Levi a înregistrat toată convorbirea, iar Zorella a predat CD-ul cu dialogul lor poliţiştilor israelieni în cadrul comisiei rogatorii.

Black Cube verifica datele din declaraţia de avere ale Laurei Codruţa Kovesi

Potrivit mărturiei directorului general Black Cube, Dragomir a vorbit despre “o problemă naţională extrem de importantă pentru România” şi greşelile din istoria şefului DNA, dar şi din cea a lui Florian Coldea, fostul său coleg cu care a acţionat în 2005 pentru eliberarea ziariştilor răpiţi în Irak. Menţionând relaţia de prietenie dintre Coldea şi Kovesi, Dragomir a cerut directorului de la Black Cube ca întreaga operaţiune să se desfăşoare departe de omul doi al Serviciului Român de Informaţii.

Cât priveşte oamenii care susţineau operaţiunea, Zorella a declarat că Daniel Dragomir i-a convins că are încă legături strânse cu SRI, cu agenţi americani cu care cooperase de-a lungul timpului, că este susţinut în demersul său de şeful SRI, Eduard Hellvig, dar şi de preşedintele Klaus Iohannis. Mai mult, existau unu-doi clienţi foarte interesaţi de proiectul lui, gata să plătească. Totodată, Dragomir susţinea că a primit aprobarea SRI ca agenţii Black Cube să lucreze ca o celulă a serviciului.

Israelienii au cerut 150.000 de lire sterline pe lună, estimând că operaţiunea va dura două luni. La final, urma să se mai achite o primă de succes în valoare de 750.000 de lire.

Pentru a fi siguri că operaţiunea este dictată de o autoritate guvernamentală, Zorella l-a contactat pe fostul şef al Mossad, Meir Dagan.

Dagan a decedat în martie 2016.

Pe 16 martie, Zorrela a venit pentru a doua oară în România şi s-a întâlnit într-o casă conspirativă cu Dragomir, potrivit datelor evz.ro. “Acolo a primit banii, iar Dragomir i-a spus că ştie că Dagan a sunat în România. A reafirmat că şeful SRI a aprobat ca agenţii Black Cube să funcţionze ca o celulă a serviciului român”.

Black Cube avea sarcini clare: să umărească datele din declaraţia de avere ale Laurei Codruţa Kovesi, dacă acestea sunt corecte, să verifice suspiciunile de răzbunare faţă de Alina Bica, fostă şefă a DIICOT, posibila mită luată de tatăl lui Kovesi în numele fiicei sale şi posibile conturi bancare în Elveţia şi Cipru . Dan Zorella a declarat însă că oamenii lui nu au spart mailul de serviciu al Laurei Codruţa Kovesi.

Preşedintele Klaus Iohannis a negat orice acuzație la adresa președinției

Potrivit şefului Black Cube, activitatea de spionaj a continuat şi după arestarea celor doi angajaţi ai firmei, Ron şi David (Zorella credea că sunt neconcordanţe între instituţiile statului român) de la Bucureşti. Alţi doi agenţi Black Cube s-au întâlnit la Londra cu o româncă ce lucrase în apropierea şefei DNA, de la care sperau că vor obţine date importante despre fapte ilegale. Femeia nu a dat însă informaţii.

În declaraţia sa, Zorella spune că a folosit un alt agent, cu talent de scriitor, pentru a redacta un articol pozitiv despre şefa DNA şi să-l plaseze într-o publicaţie străină. Nu a avut nicio explicaţie pentru această activitate, declarând anchetatorilor doar că i-a fost comandată în cadrul proiectului lui Daniel Dragomir.

În tot acest scandal preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că nici el, nici Preşedinţia nu au fost implicaţi în acţiunea Black Cube, afirmând că acuzaţiile care i se aduc SRI sunt ''caraghioase'' şi că i-a cerut procurorului şef al DIICOT să lămurească integral speţa.

''Au fost vehiculate anumite scenarii care sunt … cred că popular li de spune făcături. Pot să vă lămuresc integral şi definitiv asupra rolului preşdintelui şi Preşedinţiei. Aici vreau să fiu foarte clar şi să spun fără echivoc: preşedintele şi Preşedinţia nu au protejat, nu au fost implicat în absolut niciun fel în această acţiune numită Black Cube nici formal, nici informal'', a afirmat Iohannis la Bruxelles.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Îmbrâmceli la protestul fermierilor în Piața Victoriei, jandarmii au folosit gaze lacrimogene
06:43
Îmbrânceli la protestul fermierilor din Piața Victoriei. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, oamenii strigă ”Fără violenţă”
Nicușor Dan
Exclusiv
11:01
Președintele Dan nu se grăbește să numească ambasadori noi la post pentru că durata de patru ani a unei misiuni ar reprezenta o cutumă, nu un termen legal. Legea îl contrazice
MONDEN
Gina Pistol si Smiley in ziua nuntii. Foto/ Facebook
11:29
Gina Pistol, detalii neștiute din căsnicia cu Smiley. „Sunt partea mai jucăușă din relația noastră. Andrei mă iubește și așa... tâmpită cum sunt uneori”
Adelina Pestrițu, Zenayda și Virgil Șteblea
11:00
Imagini din camera de basm a Zenaydei, fiica Adelinei Pestrițu. Cum arată după renovare
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
12:41
54.000.000 de euro pentru noua linie de muniție NATO de la Cugir: va scoate cel puțin 80 de cartușe pe minut
12:34
„Burlacii: Foc în Paradis”, 15 septembrie 2026. Se încing spiritele în vilă. Fetele își pun întrebări despre bărbații prezenți
12:34
Pericolul din spatele pozelor virale în stil anii '80 făcute cu ChatGPT: ce se întâmplă cu selfie-ul tău în aplicație
12:21
Cine este „Habibi din Zalău”, concurentul care intră în această seară în bucătăria MasterChef 2026. „Sunt virgin și rămân așa până mă căsătoresc!”
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
Skyr - iaurt tradițional islandez
11:20
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Viaductul Glenfinnan, situat în Highlands-ul scoțian, pod feroviar suspendar Harry potter
11:08
Podul feroviar suspendat, celebru pentru filmele Harry Potter, se va închide. Autoritățile din Scoția plănuiesc modernizări în valoare de peste 25.500.000 de euro
Cuplu de vârstnici care efectuează exerciții de radio, întindere, antrenament și exerciții de flexibilitate în parc
10:07
Record istoric în Japonia: numărul persoanelor de cel puțin 100 de ani a depășit pragul de 100.000. 90% sunt femei
Parcarea NCP, Aeroportul Internațional Birmingham, Birmingham, Regatul Unit
08:49
A plătit 6 lei pe minut pentru o oră de parcare la aeroport, în Marea Britanie: „Jaf în plină zi”
O femeie mai tânără acoperă cu un șal o altă femeie.
06:45
Ce îmbătrânește cel mai repede în corpul uman. Răspunsul oamenilor de știință
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Imaginea prezintă mâinile unei femei care verifică un bon de cumpărături în timp ce ține un cărucior de cumpărături pe un culoar dintr-un supermarket
10:19
Românii devin tot mai pesimiști: 85% se așteaptă la noi scumpiri, iar 78% cred că nivelul lor de trai va fi mai slab peste un an - Sondaj IRSOP
O breșă de securitate a afectat recent aproximativ 680 de clienți ai Revolut, dintre care 27 sunt din România. Sursă foto Shutterstock
09:46
Țeapa prin e-mail care a păcălit clienții Revolut: Cum au obținut hackerii acte de identitate și extrase de cont ale clienților, inclusiv din România
Un judecător dă o sentință
Exclusiv
09:00
Şofer de ride-sharing condamnat la închisoare cu executare, după ce a sechestrat o pasageră în maşină și i-a făcut avansuri sexuale
Crengi cu frunze de toamnă, într-o zi ploioasă, cu mai multe mașini parcate și în trafic.
08:10
Vremea se schimbă în România din 22 septembrie; după câteva zile cu peste 30 de grade, se răcește și revin ploile. Prognoza meteo ANM pentru perioada 15 septembrie-11 octombrie 2026
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!