Vineri, 18 iulie, este ziua în care elevii își primesc ultimele burse de merit, de reziliență și tehnologice acordate sub forma lor actuală. De la anul unele vor dispărea, iar altele se vor acorda diferit.
Cuprins:
Pentru că ziua de 20 iulie, când ar fi trebuit să se plătească bursele școlare pentru luna trecută, pică duminică, elevii își vor încasa banii astăzi, vineri, 18 iulie. Aceasta este și ultima zi în care copiii mai primesc bursele sub forma lor actuală, pe legea educației Deca - Iohannis.
Bursele de merit, de reziliență și tehnologice diferă de la o lună la alta pentru că se calculează în funcție de zilele de cursuri și cele de vacanță dintr-o lună. În iunie se mai adaugă și faptul că elevii de clasa a VIII-a au susținut Evaluarea Națională, iar cei de clasa a XII-a au dat Bacalaureatul. Pentru aceștia bursele se acordă luând în calcul și zilele până la afișarea rezultatelor finale.
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională primesc 450 de lei bursa de merit și 300 de lei bursele de reziliență și socială. Pentru zilele până-n 10 iulie inclusiv, când au fost publicate rezultate finale ale Evaluării Naționale, elevii care au susținut acest examen mai primesc aproximativ 160 de lei bursă de merit și 104 lei bursa de reziliență. Plata ar urma să se facă în august.
Elevii de clasa a VIII-a care nu au susținut examenul de Evaluarea națională 2025 ar trebui să primească bursă de reziliență de 143 de lei pentru zilele de cursuri din iunie și 214 lei bursă de merit.
Absolvenții de clasa a XII-a sau a XIII-a care au susținut anul acesta examenul de Bacalaureat primesc 450 de lei bursa de merit și 300 de lei bursele de reziliență și socială.
Absolvenții de liceu fără Bacalaureat ar urma să primească o bursă de merit de 106 lei și o bursă de reziliență de 71 de lei, arată graficele de la inspectoratele școlare analizate de Edupedu.
Este ultima plată a burselor școlare pe legea educației Deca-Iohannis în această formulă. Din septembrie 2025, elevii vor primi trei tipuri de burse:
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat reforma sistemului de burse școlare din anul școlar 2025-2026, pe fondul măsurilor de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan. Argumentele autorităților au fost că actualul sistem de burse este „nesustenabil” și că întreține o deviere de la sensul de „merit”.
bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I