Deși a promis că va discuta cu sindicatele profesorilor, după Legea Bolojan, întâlnirea dintre Nicușor Dan și reprezentanții nu a avut loc încă. Termenul de două luni de la începutul anului școlar, așa cum fusese el stabilit inițial, a fost depășit.
Cuprins:
În data de 8 septembrie, atunci când a început noul an școlar 2025-2026, peste 20.000 de profesori au protestat în fața Guvernului din cauza schimbărilor aduse în educație de legea Bolojan. Aceștia s-au întâlnit ulterior cu președintele Nicușor Dan. La acel moment, șeful statului a propus o nouă discuție care să aibă loc în cel mult două luni.
Termenul maxim de două luni de la acel moment ar fi trebuit să aibă loc în data de 8 noiembrie. Până la acest moment, nu a fost confirmată o întâlnire între președintele României și reprezentanții sindicatelor din educație.
Totuși, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, spune că reprezentanții sindicatelor așteaptă o invitație din partea președintelui.
„Presupun că urmează să fie, pentru că 8 noiembrie a picat sâmbăta. Noi așteptăm cu nerăbdare, în momentul de față, o invitație din partea domnului președinte, pentru a relua discuțiile începute pe data de 8 septembrie.
Nu am primit nicio invitație. Presupun că, fiind prea preocupat cu politica economică a guvernului Bolojan, cu provocările la nivel internațional, domnia sa pe semne că a avut o mică scăpare sau a avut programul foarte încărcat, dar, când e vorba de educație, cred că își poate găsi timpul necesar pentru a-și onora angajamentele asumate”, a spus președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, pentru Edupendu.ro.
Luna trecută, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a anunțat că pe 8 noiembrie vor prezenta președintelui Nicușor Dan un raport despre efectele Legii Bolojan: „Pe 8 noiembrie o să mergem la Cotroceni și vreau să-i prezentăm președintelui României – și premierului, și opiniei publice – adevărul. Am la mine date concrete.”
Legea nr. 141/2025, numită și „Legea Bolojan” este un pachet amplu de măsuri fiscal-bugetare adoptat cu scopul consolidării sustenabilității financiare a României pe termen lung, prin limitarea cheltuielilor publice permanente și creșterea veniturilor statului.
Aceasta a adus schimbări semnificative și controversate în sistemul de educație, care au generat proteste puternice ale profesorilor:
Profesorii din România au ieșit în stradă chiar în prima zi a noului an școlar, din cauza măsurilor adoptate de Guvern prin Legea Bolojan și alte decizii care afectează sistemul educațional. Principalele motive ale protestelor au fost:
Sindicatele susțin că aceste măsuri provoacă o criză fără precedent în învățământ și solicitau demisia ministrului Educației, Daniel David, precum și anularea actelor normative contestate. În prima zi de școală, peste 20.000 de profesori au organizat un marș de la Guvern la Palatul Cotroceni pentru a-și arăta nemulțumirea, iar protestele au fost susținute și de alte acțiuni de boicot și pichetări.