65 de artiști și compozitori i-au cerut Ministerului Culturii să-i ajute să reziste industria muzicală românească

La scurt timp după apelul făcut de artiști, Ministrul Culturii și-a exprimat susținerea totală, pentru măsurile propuse în scrisoarea trimisă către aceștia. În România, 80% din veniturile artiștilor sunt realizare din prestații artistice și cesiunea interăretării lor live în cadrul evenimentelor și concertelor, care în următoarele luni nu se vor mai organiza. Acest fenoment poate influența și reduce dramatic creația muzicală autohtonă, piața urmând a fi dominate, așa cum s-a întâmplat și în perioada 1990-1999, de artiști străini, care au supraviețuit datorită prosibilității lor de a atrage venituri substanțiale mai mari din drepturi de autor pentru difuzarea producțiilor lor musicale.

65 de artiști și compozitori i-au cerut Ministerului Culturii să-i ajute să reziste industria muzicală românească

Artiștii reprezentați de Global Records, HaHaHa Production și Quantum Music au solicitat Ministerului Culturii introducerea pe perioada stării de urgență a unei reglementări prin care posturile de radio și TV de pe teritoriul României să difuzeze producții muzicale care include cel puțin contribuția unui autor român sau interpretate de un cetățean român într-o proporție de minumun 50% din totalul de muzică difuzată zilnic. De asemenea, de a difuza muzică în limba română într-o proporție de minimum 50% pentru susținerea culturii românești pe termen  lung. Mai multe state member ale Uniunii Europene aplică asemenea măsuri, Franța fiind una dintre ele. Măsurile propus e au rolul de a ajuta industria muzicală din România în acest context deosebit de grav prin care trece, pentru a putea rezista și depăși această perioadă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.