Festivalul Burning Man de muzică și artă, care are loc anual în deșertul din statul american Nevada, se bucură mereu de numeroase vedete printre spectatori. De fapt, unele aleg să revină acolo în fiecare an, căci atât de bine se simt la acest eveniment. Este și cazul frumoasei Alessandra Ambrosio, celebrul model al brandului Victoria's Secret.
Modelul în vârstă de 36 de ani a postat pe Instagram două fotografii de la celebrul festival, în care și-a etalat ținuta spectaculoasă. A ales să poarte ghete înalte cu șireturi, pantaloni scurți, dar și o bustieră strălucitoare. Întreaga ținută a fost accesorizată cu niște aripi de ... fluture.