ANCA PANDREA a venit CU FOTOGRAFIA lui IURIE DARIE, prinsă de SACOU la Paștele Artiștilor

Comentează

Este primul an în care Anca Pandrea petrece Paștele fără iubitul ei de-o viață, Iurie Darie, care a plecat dintre acum 7 luni. Însă aceasta a avut ocazia să participe la o sărbătoare a actorilor, denumită și Paștele celor singuri. Și, cum ”îl ia” pe Iurișca peste tot cu ea, iar amintirile despre el nu i se dezlipesc de suflet,  Anca Pandrea a purtat o fotografie cu actorul prinsă la rever, conform site-ului stirileprotv.ro.
Iurie Darie a decedat în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2012, după mai multe luni de luptă cu problemele respiratorii și cardiace. IURIE DARIE avea 83 de ani.
Dotat cu talent la desen, dar având și reale însușiri pentru scenă, Iurie Darie a dat examen atât la Institutul de Arte Plastice, cât și la cel de Artă Teatrală și Cinematografică, reușind la ambele, dar alegându-l pe cel din urmă, pe care l-a absolvit în 1952. A învățat ce înseamnă actoria de la mari actori și profesori: Mihai Popescu sau Marietta Sadova.
În cinematografie a debutat în 1953, în "Nepoții gornistului", în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platoul de filmare pe Marga Barbu și pe Liviu Ciulei. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan pentru a juca în seria "Brigada Diverse", alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu.
A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producții cinematografice, printre care "Băieții noștri" (1959), "S-a furat o bombă" (1961), "Vacanță la mare" (1962), "Dragoste la zero grade" (1964), "Atunci i-am codamnat pe toți la moarte" (1971), "Frații Jderi" (1974), "Ringul" (1983), "O zi la București" (1986), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1987), "Zâmbet de soare" (1987), "Oglinda" (1993), "Punctul zero" (1996), "Triunghiul morții" (1999). În 2004 a jucat în serialul de televiziune "Numai iubirea".
Un moment important din cariera sa a fost perioada Teatrului de Comedie, perioadă în care Radu Beligan a avut flerul să adune câțiva actori ce aveau să facă faima acelui teatru. A jucat sub bagheta regizorului Lucian Giurchescu și apoi a lui David Esrig. I-a avut ca parteneri pe marii actori: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu. A jucat în spectacole de referință: "Troilus și Cressida", "Umbra" și multe altele.
După Revoluție, a jucat în "Pălăria", producție a Teatrului de Comedie, în regia lui Horațiu Mălăele (1998), "Patru pe o canapea și valetul" de Marc Camoletti, în regia lui Radu Nichifor (2000). De asemenea, actorul a colaborat și cu cineaștii basarabeni, în filmul pentru copii "Moara", realizat în 1992, sau pe scena Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Chișinău în "Tata" (stagiunea 1999-2000).
Iurie Darie s-a remarcat și în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul își etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini. Într-o vreme făcea și turnee prin țară cu spectacole pentru copii, în care istorisea și desena o poveste simplă, dar plină de haz și de învățăminte.
Iurie Darie a decedat la vârsta de 83 de ani, după o grea suferință, la domiciliul său de pe Strada Chile nr. 12 din București. Români celebri a reacționat la moartea celebrului actor român, publicând o imagine care a devenit virală pe rețeaua de socializare Facebook, înregistrând peste 3800 de aprecieri și fiind răspândită de peste 2000 de persoane.







Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză