De Simona Josan,

Blonda a adăuga că relația de care are parte în prezent fostul ei iubit este cu totul diferită față de perioada în care era cu ea și că mașina lui Victor, trecută pe firma ei, a rămas singurul lucru pe care ei doi îl mai au în comun.
”A trecut atât de mult timp de când ne-am despărțit și e un subiect de care încă mă lovesc. Orice titlu din ziar în care este implicat Victor SlavBianca Drăgușanu, este atras și numele Anda Adam. Mă simt de parcă am ștampilă în frunte cu numele lui Victor Slav. Drumurile noastre au luat-o diferit, fiecare își face viața cum vrea și cum simte. M-am mai întâlnit cu Victor de câteva ori, pentru că a trebuit să reglementăm o situație legată de niște acte. O mașină care îi aparținea lui și era trecută pe firma mea. Și din această cauză îi trebuiau semnături, ștampile. Au fost lucruri pe care le-am făcut împreună și au fost lucruri care ne-au legat. De-aia ne-am și întâlnit, pentru a a încheia aceste lucruri, fiindcă acum avem vieți separate.
Întotdeauna am fost discretă cu lucrurile care m-a privit pe mine și viața mea personală. De ce aș fi vrut să anunț presa că mă întâlnesc cu Victor, ca să-i pun o ștampilă pe niște hârtii. O să trebuiască să mă mai întâlnesc cu Victor, pentru că sunt niște demersuri în care trebuie să fim amândoi, e nevoie de semnătura mea. Dar strict pentru asta și nu pentru că vreau să-l recuceresc. Absolut deloc nu am vorbit de acest lucru, nu intrăm în detalii intime. Mi se pare că este foarte fericit. Am avut conversații gen: ”Ce faci, ești ok?” Mi-a răspuns: ”Da, sunt foarte fericit!”. Ce pot să vă confirm din punctul meu de vedere, Victor a fost mereu discret și retras, nu i-au plăcut expunerile vieții noastre personale, ce i se întâmplă acum este total opusul a ceea ce i se întâmpla cu mine. Cred că este un pic agasat de tot ce i se întâmplă în ultimul timp și nu mai are răbdare să dea explicații la infinit. Sunt în continuare singură. În ultima perioadă nici cu băiețelul meu (cățelul, n.r.) nu am mai dormit”, a declarat Anda Adam la emisiunea ”Un show păcătos”.

Larisa Iordache, trimisă în stradă: „M-au pus să îmbrac uniforma Poliției din lipsă de personal”
GSP.RO

Larisa Iordache, trimisă în stradă: „M-au pus să îmbrac uniforma Poliției din lipsă de personal”

Horoscop 9 aprilie 2020. Capricornii trebuie să fie atenți la cei dragi
HOROSCOP

Horoscop 9 aprilie 2020. Capricornii trebuie să fie atenți la cei dragi