“Zâna” este plină de surprize în acest început de an, căci, după cum acţionează, este clar că vrea să o ia cu toate de la zero. Şi pentru că schimbările se succed de la o zi la alta, e clar că Andreea Marin şi-a pregătit cu minuţiozitate “evadarea”, considerată, pe bună dreptate, cu premeditare.
Startul a fost dat în urmă cu aproape trei săptămâni, când ea anunţa pe Facebook, prin câteva fraze atent studiate, despărţirea de Ştefan (45 de ani).
Apoi, ca să nu fie hărţuită de ziarişti cu întrebări insistente despre separarea anului, ea şi-a urcat soţul în avion, cu destinaţia Dubai şi duşi au fost, iar scurta vacanţă nu i-a adus “Zânei” nici o schimbare de plan. Dimpotrivă.
Pe cât de mult şi-a dorit să se numească Andreea Bănică, după măritişul cu cel pe care îl credea bărbatul vieţii ei, pe atât de repede a vrut să şi scape de numele de familie al solistului.
Femeile slăbesc după despărţiri
Prin urmare, cel puţin pe Facebook, ea şi-a reluat numele de fată, fără să precizeze dacă a fost pronunţat divorţul. Cum este din nou o femeie singură, după şapte ani de căsnicie cu Ştefan, Andreea s-a gândit că nu i-ar strica şi o schimbare de look, aşa că şi-a făcut abonament la cunoscuta sală de fitness “World Class”, fiind văzută, vineri, de reporterii ziarului Libertatea, în timp ieşea epuizată de efort.
Psihologii susţin că, în general, după o căsnicie ratată, cam toate femeile se gândesc să slăbească pentru a le demonstra “foştilor” că încă mai au lipici la bărbaţi. În cazul Andreei poate fi vorba şi despre o poliţă pe care vrea să i-o plătească nărăvaşului Ştefan, surprins adesea de paparazzi în compania unor femei cu talie de viespe.

Colaborează la o emisiune tv pentru românii din Spania?

După ce şi-a făcut cât de cât ordine în viaţa personală, Andreea e preocupată acum şi de o revenire spectaculoasă în televiziune. Potrivit apropiaţilor ei, vedeta ar fi plecat ieri în Spania, unde, conform zvonurilor, ar urma să realizeze, în colaborare cu Augusta, văduva celebrului om de televiziune Valeriu Lazarov, o emisiune în limba română, pentru diaspora.

Urmărește-ne pe Google News
Un străin venit să lucreze în România, șocat când a ajuns la Piatra Neamț. Ce a văzut: „Am stat vreo două săptămâni în casă"
GSP.RO
Un străin venit să lucreze în România, șocat când a ajuns la Piatra Neamț. Ce a văzut: „Am stat vreo două săptămâni în casă"
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Afacerea cu care un român a dat lovitura. Vinde cu 100 de lei un litru şi nu face faţă cererii
Observatornews.ro
Afacerea cu care un român a dat lovitura. Vinde cu 100 de lei un litru şi nu face faţă cererii
Horoscop 19 mai 2022. Taurii au nevoie de mult curaj, dar și de bun simț, ca să se poată orienta în fiecare situație în parte
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2022. Taurii au nevoie de mult curaj, dar și de bun simț, ca să se poată orienta în fiecare situație în parte
Şocul poliţiştiştilor maghiari care au oprit o camionetă condusă de o româncă. Şoferiţa riscă 15 ani de închisoare
Știrileprotv.ro
Şocul poliţiştiştilor maghiari care au oprit o camionetă condusă de o româncă. Şoferiţa riscă 15 ani de închisoare
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Orangesport.ro
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“