Andreea a povestit, la „Un Show Păcătos” despre tensiunile dintre ea şi Keo. „Faptul că am anunţat acum nu înseamnă că ieri au apărut probeleme în viaţa noastră. Problemele au fost de luni de zile”, spune artista.
Şi, dacă iniţial vorbea despre o separare temporară, până îşi pun ordine în viaţă şi în sentimente, iată că Andreea pare că s-a decis şi nu îi mai lasă lui Keo o cale de acces spre inima ei.
Pentru că ceasul ei biologic a fost în contratimp cu cel al lui Keo care îşi dorea să mai copilărească, Andreea a fost hotărâtă să spună stop. Nu îi poartă pică lui Keo şi se fereşte să facă afirmaţii radicale în ceea ce-l priveşte:
„E prea abrupt şi prea brutal să spui că nu şi-a dorit (copii – n.r.). Poate că pe viitor va face aceste lucruri cu altcineva. Ideea e că eu mi-am dorit ACUM”, a spus Andreea apăsat, lăsând astfel să se înţeleagă că viitorul lui Keo nu mai este alături de ea.
„Eu sunt pe drumuri de la 12 ani, de pe vremea Andre. Mi-a lipsit căminul, mi-a lipsit căldura unei familii, mi-am dorit, da, să mă căsătoresc”, a mai spus Andreea Bălan.
 
a_balan_62.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Prima măsură luată de Uniunea Europeană împotriva TikTok, în scandalul alegerilor prezidențiale din România
Știrileprotv.ro
Prima măsură luată de Uniunea Europeană împotriva TikTok, în scandalul alegerilor prezidențiale din România
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 zodii care vor obține bani, cadouri și promovări până pe 23 decembrie. Este luna lor norocoasă
FANATIK.RO

Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro

'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI