Tânărul solist Justin Bieber vrea să-şi facă o prietenă nouă, dar are câteva condiţii fără de care nu se poate.
Cântăreţul de 16 ani vrea o fată drăguţă, cu simţul umorului, care să aibă încredere în forţele proprii şi să fie mulţumită de propria persoană. În plus, Justin are câteva comentarii şi din punct de vedere stilistic. Potrivit site-ului contactmusic.com, Bieber a declarat recent că nu îi plac domnişoarele care poartă cizme Ugg şi nici ochelari de soare rotunzi, foarte mari.
Din păcate, chiar dacă îşi găseşte iubită, Bieber nu o să prea aibă timp de ea, deoarece vrea să înceapă lucrul la un nou album şi ulterior să pornească într-un turneu prin lume.