Bijuteriile lui Moni AU ZĂCUT 4 ZILE SUB COTEŢUL UNUI CÂINE | FOTOGRAFII INCREDIBILE

Comentează
Arhiva foto

Doar patru zile le-au trebuit poliţiştilor de la Secţia 9 din Capitală, pentru a da de urma bijuteriilor Monicăi Gabor, dispărute din apartamentul prietenei sale. Acestea au fost găsite sub coteţul lui Lucky, câinele ciobănesc al Daniel Apostol, fratele Mădălinei. Cei 10.000 de euro, aflaţi de asemenea în seiful spart, s-au "evaporat" însă, iar făptaşul este încă dat în urmărire.

Monica Gabor a primit ieri, în sfârşit, o veste bună. La doar patru zile de când a fost anunţat furtul şi alertate autorităţile,"tezaurul" său, format din bijuterii în valoare de 200.000 de euro, care-i fusese sustras din seiful bunei sale prietene, Mădălina, chiar de către fratele acesteia (foto), a fost recuperat de către poliţiştii Secţiei 9 din Capitală.
Mica sa "comoară" a fost găsită cu ajutorul detectorului de metale la Valea Dragului (Giurgiu), acolo unde locuieşte Daniel Apostol, fratele Mădălinei, chiar sub coteţul lui Lucky, câinele făptaşului. În momentul în care poliţiştii au descins la adresa cu pricina, soţia hoţului a negat că ar avea cunoştinţă că bijuteriile au ar fost ascunse în casa sa.
Aceasta este zestrea Monicăi Gabor pe care fratele prietenei sale i-a furat-o

Aflată în America, Monica a fost trezită din somn de un sms trimis chiar de fostul său soţ, Irinel Columbeanu, la care aceasta apelase imediat ce a aflat de furtul bijuteriilor, în care omul de afaceri i-a dat vestea dea bună. Din păcate pentru ea însă, cei 10.000 de euro pe care de asemenea îi dăduse la păstrare în seiful prietenei sale au dispărut odată cu făptaşul, care până aseară nu fusese găsit.
Majoritatea bijuteriilor furate îi fuseseră făcute cadou lui Moni de fostul său soţ, printre obiectele de preţ numărându-se şi câteva aparţinându-i micuţei Irina, fiica acestora. Din "tezaur" făceau parte nu mai puţin de cinci inele din aur, două cu diamante, printre care şi cel de logodnă, unul cu perlă şi smaralde, verigheta, şase lănţişoare din aur, cu diamante, o pereche de cercei cu diamante, un colier tot cu diamante, dar şi şase ceasuri de lux, printre care un Rolex ediţie limitată, de 75.000 de euro.

Hoţul şi fiul vitreg, filmaţi de camerele de supraveghere

În urma anchetei întreprinse de oamenii legii, a reieşit faptul că furtul a avut loc în noaptea de 29 spre 30 ianuarie, în timp ce Mădălina era plecată din ţară. Fiul vitreg al lui Daniel Apostol, Manole Alexandru, a venit în noaptea aceea cu o maşină străină şi l-a luat pe hoţ din complexul în care locuieşte prietena Monicăi. Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, fiul vitreg ţinea în mână o sacoşă tip cadou voluminoasă. La începutul lui februarie, Daniel Apostol şi cu Mariana, soţia lui, au plecat în Ungaria, unde au cheltuit 2.000 de euro, bani despre care el i-ar fi spus soţiei că i-a luat din seif, dar că reprezentau o plată a prestaţiei lui pentru anumite servicii aduse Mădălinei.

"Nu o să uit această zi"

Mădălina Apostol a fost chemată la secţia 9 ieri, în jurul prânzului, pentru identificarea bijuteriilor dispărute. La ieşirea din sediul poliţiei, prietena Monicăi a izbucnit în plâns. "Poliţiştii de la secţia 9 şi-au făcut cu adevărat treaba. Nu mă pot control, plâng de bucurie. Au fost găsite toate bijuteriile, inclusiv ale mele, mai puşin banii. A fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată. Nu o să uit această zi. Gata, acum îmi iau adio de la pastilele de Xanas. Ajunsesem să iau câte patru pe zi. Dar Dumnezeu mă iubeşte".

Iri: "Moni să fie mai atentă"

Irinel Columbeanu nu ştie încă cine va veni să ridice bijuteriile Monicăi. Acesta îi transmite însă să fie mai atentă ce va face cu ele din acest moment.
"Întotdeauna am fost încrezător în performanţele Poliţiei Române, mereu am susşinut în aceste zile că bijuteriile vor fi găsite, mai ales că erau greu de vândut. Monica va trebui să fie mai atentă cu bijuteriile sale", a spus Irinel Columbeanu pentru Libertatea.
Foto: Dan Bistriţeanu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
11 sept.
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
11 sept.
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
11 sept.
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
11 sept.
CIA a declasificat documente referitoare la Osama bin Laden și al-Qaida, la 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie. Ce informații culesese spionajul american
11 sept.
Raport ONU. Rușii comit tot mai multe crime de război: femei violate și torturate, copii deportați, biserici distruse
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
11 sept.
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
TRENDING
11 sept.
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11 sept.
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
11 sept.
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
11 sept.
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
11 sept.
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
11 sept.
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
11 sept.
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
11 sept.
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
11 sept.
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate