Monica Gabor și Mr. Pink trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai mulți ani și formează unul dintre cele mai solide cupluri. Potrivit Spynews, cei doi s-au căsătorit în urmă cu câteva luni.
Conform prietenilor Monicăi Gabor, cununia a avut loc în luna iulie a anului 2019. A fost un eveniment fără invitați, într-un cadru restrâns, așa cum cei doi și-au dorit, scrie Spynews.
În urmă cu ceva timp, Monica Gabor a fost cea care a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre povestea de viață a bărbatului iubit. Numele real al lui Mr. Pink este Poe Qui Ying Wangsuo, nume de familie pe care românca îl are acum, după căsătoria cu acesta.
„Numele lui nu este relevant nici măcar pentru mine. Mult mai important este cum ne tratăm unul pe celălalt, respectul. Am învățat din experiențele anterioare că este cel mai înțelept să ținem doar pentru noi datele personale.
Ne-am cunoscut în cadrul unui eveniment caritabil. Știu că pare incredibil, dar chiar acesta este numele lui – Lhamo. Și mie mi-a luat mult timp să mă obișnuiesc cu acest nume; de fapt, lui nu mă adresez niciodată cu acest apelativ.
Suntem un cuplu că oricare altul, ne manifestăm fiecare precum orice persoană care iubește, suntem plini de speranță că vom reuși să trecem peste toate barierele ca să fim împreună pentru totdeauna”, a declarat Monica Gabor în cadrul unui interviu oferit revistei Tabu, în urmă cu ceva timp, potrivit VIVA.