Ce a apărut pe ecran imediat după primul episod din „Insula Iubirii” 2025. Antena 1, tribut pentru Teodora Marcu

Comentează

„Insula Iubirii” 2025 a debutat pe 21 iulie 2025, reușind să-i strângă atât în fața micilor ecrane, cât și pe grupurile de pe internet dedicate emisiunii pe foarte mulți români care au comentat, ca în fiecare an, tot ce fac cuplurile și ispitele.

Chiar dacă a fost abia primul episod și au fost prezentate doar cuplurile, urmând ca în aceste zile să apară în emisiune și cine sunt ispitele de la Insula Iubirii 2025, fanii au început deja să umple paginile de Facebook, TikTok sau Instagram cu imagini sau păreri despre emisiunea de la Antena 1.

Cuplurile, despărțite la finalul primului episod „Insula Iubirii” 2025

În prima ediție din acest an a show-ului, care s-a văzut și în avanpremieră într-o berărie din București, pe 20 iulie 2025, înainte de a apărea la TV, cuplurile și-au făcut prezentările, atât în Thailanda, în fața lui Radu Vâlcan, cât în România, în fața reporterilor de la „Insula Iubirii”. Iar la finalul zilei, băieții și fetele au fost despărțiți!

Dacă tinerele din cupluri au rămas pe insulă, întrebându-se ce se va întâmpla cu ele în continuare, băieții au plecat pe o barcă, acolo unde ispitele feminine aveau parte de o petrecere care era în toi și în mijlocul căreia au ajuns și tinerii din cupluri.

La finalul primului episod din Insula Iubirii 2025, cei de la Antena 1 i-au adus și un tribut Teodorei Marcu, fostă concurentă în show-ul fenomen. Din păcate, aceasta a fost ucisă la finalul lunii mai, într-un cartier aflat la marginea Bucureștiului, de către un fost iubit.

Fotografia Teodorei Marcu, postată după emisiune

„În amintirea Teodorei Marcu. 17 august 2002 - 31 mai 2025” a apărut pe ecran, imediat după ce primul episod din „Insula Iubirii” 2025 s-a terminat la Antena 1. Alături de mesaj a fost arătată și o poză cu Teodora Marcu.

Cazul tinerei a fost intens mediatizat, mai ales din cauza faptului că Robert Lupu, zis Wolf, cel care a ucis-o, o teroriza de câțiva ani pe Teodora Lupu. Potrivit informațiilor care au apărut la scurt timp după crimă, acesta scrisese și o carte în care dezvăluia că și în anul 2021 se gândise să o omoare pe fosta concurentă de la „Insula Iubirii”, dar și pe partenerul ei de viață, alături de care ea mersese în show-ul de la Antena 1.

Înainte de a o ucide pe Teodora Marcu, Robert Lupu, zis Wolf, a mers la o terasă alături de un prieten, iar în momentul în care a plecat spre tânără, acesta a spus: „Am treabă”! Semn că premeditase crima.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
15:00
Funcția nouă pe care Spotify o va introduce în aplicație și pentru utilizatorii din România
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește