De Dana Aramă,

Binecunoscutul solist Dan Bittman l-a cunoscut pe omul de afaceri Dinu Patriciu, care a încetat din viaţă în urmă cu două săptămâni, pe vremea când avea doar 17 ani.
Liderul trupei Holograf îşi dorea, la acea vreme, să devină arhitect, astfel că a făcut meditaţii cu Dinu Patriciu, care a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti în anul 1975, iar în anul 1978 a devenit asistent universitar la Institutul de Arhitectură din Bucureşti.
Potrivit www.ziarulring.ro, din această poziţie, Dinu Patriciu a făcut meditaţii la desen tehnic cu aspiranţii la titlul de arhitect, printre aceştia numărându-se şi Dan Bittman.
„Aveam 17 ani şi a fost o experienţă foarte plăcută. Pe vremea aceea, Patriciu avea zeci de elevi. Şi eu voiam să dau la Arhitectură şi am fost într-una dintre grupele lui. Era foarte bun în meseria lui, arhitecţii îi spuneau «lăbos», pentru că desena foarte bine. La un moment dat a vrut să ne arate ce înseamnă un crochiu (desen rapid care redă în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri – n.r.) şi m-a pus să stau model. Într-un minut mi-a făcut schiţa, pe care o am la părinţii mei… Ne-am reîntâlnit după 35 de ani şi i-am spus de isprava asta, iar el a fost foarte dornic să o vadă, însă nu am mai apucat să ne revedem”, a povestit solistul trupei Holograf.
 
 
 

Acordul secret pe care Kobe Bryant îl avea cu soția sa în cazul unui accident de elicopter
GSP.RO

Acordul secret pe care Kobe Bryant îl avea cu soția sa în cazul unui accident de elicopter

Horoscop 28 ianuarie 2020. Capricornii au destule probleme urgente de rezolvat
HOROSCOP

Horoscop 28 ianuarie 2020. Capricornii au destule probleme urgente de rezolvat