Sezonul 9 al emisiunii „Românii au talent”, de la Pro TV, s-a încheiat vineri, 31 mai 2019. În urma voturilor publicului, câștigătoarea sezonului 9 al emisiunii Românii au talent a fost desemnată Ana Maria Pantaze, croitoreasa care a impresionat cu vocea ei. Ana Maria Pantaze a fost cea care a obținut Golden Buzz de la juratul Mihai Petre.

La emisiunea moderată de Cătălin Măruță la Pro TV, Ana Maria Pantaze a explicat ce își dorește odată cu încheierea emisiunii. Aceasta ar vrea să își înființeze o trupă.

„Încă nu conștientizez că am câștigat. Mă simt normală încă. Prietenii m-au impus să particip și uite că am ajuns cu frică sincer pe scenă Românii au talent. Nu mă gândeam că voi câștiga eu Românii au talent. Mă gândeam că Ema Stoian va câștiga.

Nu mă simt vedetă. Sunt o fată normală și mă bucur că le-au plăcut prestațiile mele. Mi-aș dori să-mi înființez o trupă. O să-mi dedic mai mult timpul pentru cântat. Știu că este foarte greu, dar trebuie să încerci”, a declarat Ana Maria Pantaze.


Citește și:

OPINIE/ Găștile politice își dispută bugetul de 7 miliarde de euro al CNAS, dar cei care pierd sunt cetățenii. Odată cu Darius Vâlcov pleacă şi protejata lui de la şefia Casei de Asigurări

Mesaj HORROR împotriva lui Macron de la un sportiv de elită: „Fie ca Atotputernicul să desfigureze fața acestui animal”
PARTENERI - GSP.RO
Mesaj HORROR împotriva lui Macron de la un sportiv de elită: „Fie ca Atotputernicul să desfigureze fața acestui animal”
Povestea lui Lucifer, criminalul care a decapitat 48 de deținuți. Este șocant, momente uluitoare
PARTENERI - PLAYTECH
Povestea lui Lucifer, criminalul care a decapitat 48 de deținuți. Este șocant, momente uluitoare
Horoscop 30 octombrie 2020. Scorpionii sunt dornici de alte surse de venit, dar prin eforturile altcuiva
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2020. Scorpionii sunt dornici de alte surse de venit, dar prin eforturile altcuiva
Horia Brenciu, despre declarațiile lui Dan Bittman: “Zice niște lucruri din frustarea pe care a acumulat-o”
Știrileprotv.ro
Horia Brenciu, despre declarațiile lui Dan Bittman: “Zice niște lucruri din frustarea pe care a acumulat-o”
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani